găietan definitie

găitán n., pl. e și (Al.) urĭ (turc. ghaĭtan, kaĭtan, ngr. gaïtáni, d. lat. gaitanum, cingătoare, după numele orașului Gaeta, lat. Cajeta, în Italia; bg. rus. gaĭtán). Șnur lat, împletitură de fire supțirĭ [!] de ață (matasă [!], argint, aur) întrebuinșat ca ornament la uniforme saŭ la alt-ceva: o tunică roșie cu găitane negre, un pistol atîrnat de un găitan. Adv. Strună, fără dificultățĭ: treaba merge găitan. – În VR. 1926, 5, 216, găĭetan. V. bucmea, ciripie, sărad. substantiv neutrugăitan

GĂITÁN, găitane, s. n. 1. Fir de metal sau șiret (împletit ori răsucit) de lână, mătase etc., cusut ca ornament la unele obiecte de îmbrăcăminte. ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A merge găitan = (despre acțiuni, activități) a merge, a decurge, a evolua bine. 2. (Înv.) Împletitură făcută din găitane (1), care înlocuia platoșa în oastea Moldovei din Evul Mediu. [Pr.: gă-i-. – Var.: găietán s. n.] – Din tc. gaytan. substantiv neutrugăitan

găĭetán, V. găitan. substantiv neutrugăĭetan

GĂIETÁN s. n. v. găitan. substantiv neutrugăietan