gârliță definitie

gîrlíță (-țe), s. f. – 1. (Înv.) Inel, lanț în formă de colier. – 2. Inflamare a gîtului, la porci. – 3. Gîscă sălbatică (Anser albifrons, Anser minutus). – Mr. gurliță. Bg. ogărlica, sb. ògrlica (DAR). Ca gîrlă și gîrlici, provine din sl. grŭlo „gît, gîtlej”. substantiv feminingîrliță

gî́rliță f., pl. e (dim. d. gîrlă, adică „gît, guler”). Zgardă de fer care se punea criminalilor (V. butuc). Un fel de gîscă de coloare [!] închisă și c´o pată albă´n frunte (anser albifrons). substantiv feminingîrliță

gârlíță s. f., g.-d. art. gârlíței; pl. gârlíțe substantiv feminingârliță

GẤRLIȚĂ², gârlițe, s. f. Specie de gâscă sălbatică de talie mică, cu carnea gustoasă (Anser albifrons). – Et. nec. substantiv feminingârliță

GÂRLÍȚĂ¹, gârlițe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui gârlă. – Gârlă + suf. -iță. substantiv feminingârliță

GÎ́RLIȚĂ², gîrlițe, s. f. (Mold.) Specie de gîscă săl­batică trăind în stoluri foarte mari, care străbat țara noastră toamna și primăvara (Anser albifrons). Chemările gîrlițelor și zbucnirile lor de aripi se prelungeau în lungul Prutului pînă la mare depărtare. SADOVEANU, F. J. 431. Era țipătul gîștelor mici sălbatice care se cheamă gîrlițe. id. P. M. 245. substantiv feminingîrliță

GÎRLÍȚĂ¹, gîrlițe, s. f. Diminutiv al lui gîrlă. Merse neîntrerupt pînă ce intră într-o pădure întunecoasă, prin care trecea o gîrliță, preste care se afla aruncat un pod strimt și șubred. POPESCU, B. I 48. substantiv feminingîrliță