gutăi definitie

gutúĭ m., pl. tot așa (d. gutuĭe). Un pom rozaceŭ care seamănă cu păru și ale căruĭ fructe, galbene și mirositoare frumos, îs gutuile (cydónia vulgáris saŭ pirus cydóbia). – În nord gutăĭ. temporargutuĭ

gutấi, (gutui), s.m. – (bot.) Pom fructifer cu fruncte galbene, mari, acoperite cu puf și cu miezul tare (Cydonia oblonga). În Maramureș: mere gutâi, mere gutâie, mai rar gutui. Forma gutui e specific în Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei; gutin – în Transilvania, gutân – în Banat. „Mere roșii și gutâie, / Să mănânci, să te mângâie” (Ștețco 1990: 209); „Blem, mândrule, la fețâie / Să mâncăm mere gutâie” (Țiplea 1906: 480). (med.) Ceaiul din fructe se folosește contra tusei și răgușelii; din semințe se prepară „apă de ochi” (Butură 1979). ♦ (top.) Dubletul lui Gutâi, masiv muntos, de origine vulcanică, situat la nord de Baia Mare. Probabil forma locală „(măr) gutâi” se datorează confuziei cu top. Gutâi. – Lat. cotoneus, prin intermediul *cottaneus (< cottana „smochină„) (Graur, Rosetti, DA); Cf. germ. Quitte „gutuie” (Țurcanu). temporargutâi