gutúĭ m., pl. tot așa (d. gutuĭe). Un pom rozaceŭ care seamănă cu păru și ale căruĭ fructe, galbene și mirositoare frumos, îs gutuile (cydónia vulgáris saŭ pirus cydóbia). – În nord gutăĭ. temporargutuĭ
gutấi, (gutui), s.m. – (bot.) Pom fructifer cu fruncte galbene, mari, acoperite cu puf și cu miezul tare (Cydonia oblonga). În Maramureș: mere gutâi, mere gutâie, mai rar gutui. Forma gutui e specific în Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei; gutin – în Transilvania, gutân – în Banat. „Mere roșii și gutâie, / Să mănânci, să te mângâie” (Ștețco 1990: 209); „Blem, mândrule, la fețâie / Să mâncăm mere gutâie” (Țiplea 1906: 480). (med.) Ceaiul din fructe se folosește contra tusei și răgușelii; din semințe se prepară „apă de ochi” (Butură 1979). ♦ (top.) Dubletul lui Gutâi, masiv muntos, de origine vulcanică, situat la nord de Baia Mare. Probabil forma locală „(măr) gutâi” se datorează confuziei cu top. Gutâi. – Lat. cotoneus, prin intermediul *cottaneus (< cottana „smochină„) (Graur, Rosetti, DA); Cf. germ. Quitte „gutuie” (Țurcanu). temporargutâi