gurluíre s. f., g.-d. art. gurluírii; pl. gurluíri substantiv feminingurluire
GURLUÍRE, gurluiri, s. f. Acțiunea de a gurlui și rezultatul ei. – V. gurlui. substantiv feminingurluire
gurlúĭ n., pl. ĭe (V. burluĭ). Burluĭ, burlan. verbgurluĭ
gurluí (a ~) vb., ind. prez. 3 gúrluie, imperf. 3 sg. gurluiá; conj. prez. 3 să gúrluie verbgurlui
GURLUÍ, pers. 3 gúrluie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări, mai ales despre porumbei și turturele) A scoate sunete caracteristice speciei. – Formație onomatopeică. verbgurlui
gurluiu n. Mold. gurguiul urciorului. [Tras din gură, cu un sufix analogic (cf. burluiu]. verbgurluiu
gurluire substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | gurluire | gurluirea |
plural | gurluiri | gurluirile | |
genitiv-dativ | singular | gurluiri | gurluirii |
plural | gurluiri | gurluirilor |