grătar definitie

grătár n., pl. e (d. gratie). O unealtă compusă din gratiĭ și care servește la fript carne, la ținut jaraticu [!] în sobă (ca să cadă jos cenușa), la șters picĭoarele pline de noroĭ ș. a.: carne friptă la (saŭ pe) grătar. Vest. Corlată (de ținut fînu la ĭesle). substantiv neutrugrătar

grătár s. n., pl. grătáre substantiv neutrugrătar

grătar n. 1. unealtă de fript carne sau pește pe cărbuni aprinși; 2. unealtă analogă: grătar de cauciuc pentru ștersul tălpilor; 3. gratie de fier în gura sobei spre a străcura cenușa; 4. pirostrii mari pe patru picioare. [V. gratie]. substantiv neutrugrătar

GRĂTÁR, grătare, s. n. 1. Ansamblu de bare metalice paralele ori încrucișate sau placă de tablă găurită, alcătuind un dispozitiv folosit pentru înlesnirea pătrunderii aerului și înlăturarea cenușii în (sau din) instalațiile de ardere, pentru separarea de impurități a unor materii prime, pentru împiedicarea pătrunderii corpurilor străine în instalațiile hidrotehnice, pentru separarea bucăților mari de minereuri după mărime etc. 2. Ustensilă din metal pe care se frige carne, pește, ciuperci etc.; p. ext. friptură astfel preparată. ◊ Loc. adj. La grătar = (despre carne, pește, ciuperci etc.) fript pe grătar (2). 3. Obiect alcătuit din bare de lemn sau de fier paralele, servind drept ștergătoare pentru talpa încălțămintei. 4. Partea de deasupra ieslei, în formă de scară înclinată fixată de-a lungul peretelui, în care se pune fânul. 5. (Tehn.) Grilă (1). – Probabil lat. *gratarium (< *gratis = cratis). substantiv neutrugrătar

GRĂTÁR, grătare, s. n. 1. Obiect de bucătărie alcă­tuit din vergele de fier paralele, prinse într-un cadru dreptunghiular, pe care se frige carnea deasupra jarului sau uneori deasupra focului. Iancu tinichigiul le făcea grătarul. PAS, Z. I 170. Stînd în ușa birtului, la grătar, și bătînd din clește, ca să tragă luarea aminte a trecătorilor asupra mirosului de fleică și de mititei, el privea mereu înainte. SLAVICI, N. I 250. Nici pomeneală nu era să-l fi prins vrodată... să dea cu praștia prin bucățelele de frip­tură de pe grătar. Era un mîțoi cum nu este altul în ziua de azi. ISPIRESCU, L. 286. ◊ Loc. adj. La grătar = (despre fripturi) fript pe grătar. Miel la grătar. ♦ Frip­tură la grătar. 2. Dispozitiv în interiorul unei instalații de ardere, alcătuit din bare de oțel paralele și distanțate, pe care se așază cărbunii sau lemnele, prin care pătrunde aerul la foc și prin care cade cenușa. 3. Obiect de lemn sau de fier alcătuit din stinghii sau vergele paralele, așezat la intrarea caselor, și servind la ștergerea de noroi a încălțămintei. 4. Dispozitiv folosit pentru a împiedica pătrunderea corpurilor străine în instalațiile hidrotehnice. ♦ Piesă (la diferite mașini) care servește la separarea de impu­rități a materiei prime. 5. Aparat de separare, după mărime, a bucăților mari de minereuri, de cărbuni și de alte roci, construit dintr-o serie de bare de oțel, așezate paralel, la distanțe egale și fixate între ele prin bare transversale. 6. Rețea alcătuită din vergele de oțel-beton, așezate pe două direcții în cruce, legată în punctele de încrucișare și formînd armătura betonului. substantiv neutrugrătar