grădiniță definitie

grădiniță, grădinițe s. f. (intl.) institut de reeducare a minorilor. substantiv feminingrădiniță

grădiníță s. f., g.-d. art. grădiníței; pl. grădiníțe substantiv feminingrădiniță

GRĂDINÍȚĂ, grădinițe, s. f. Diminutiv al lui grădină; grădinuță. ◊ Grădiniță (de copii) = instituție pentru educarea și instruirea copiilor preșcolari; grădină de copii. – Grădină + suf. -iță. substantiv feminingrădiniță

GRĂDINÍȚĂ, grădinițe, s. f. 1. Diminutiv al lui grădină. Dorul badei unde șede? Colo-n grădinița verde. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 285. Într-o verde grădiniță Șede-o dalbă copiliță. ALECSANDRI, P. P. 33. 2. (Mai ales determinat prin «de copii») Grădină de copii, v. grădină (2). Tovarășă Ileană... în gospodăria colectivă, în vreme ce dumneata vei fi la lucru, pe cîmp, copiii vor rămîne la grădiniță, sub îngrijire bună. CAMILAR, TEM. 46. Mircea are ghiozdanul în spate... E la grădiniță și mama a ținut ca el să-l întîmpine pe tata cu ghiozdanul. SAHIA, N. 50. – Pl. și: grădiniți (SADOVEANU, M. C. 80). substantiv feminingrădiniță

a-i crește grădinița pe piept expr. (intl.) a muri; a fi ucis. substantiv femininaicreștegrădinițapepiept

pentru bancul acesta m-au dat afară de la grădiniță expr. (iron. – d. o glumă) e veche!, o știam de mult! substantiv femininpentrubanculacestamaudatafarădelagrădiniță