grind definitie

grind n., pl. urĭ (vsl. *grondĭ, pol. grad, grind, scruntar, ca criut din vsl. *krontŭ [Bern. 1, 356], saŭ d. fris. grind, banc de nisip, ol. grint, savură, germ. grand, nisip, grund, fund, temelie, teren. V. grunț. Cp. cu prind și scruntar). Teren de aluviune neinundabil (maĭ mare de cît [!] pópina) pe malu Dunăriĭ și altor rîurĭ (pe el se află case și chear [!] sate). Suc. Insulă de prund neinundabilă. Trans. Loc maĭ înalt într´o livadă. V. luncă, dună. substantiv neutrugrind

grind s. n., pl. grínduri substantiv neutrugrind

grind n. Mold. Tr. deal puțin ridicat: grinduri de nisip; în pădurea grindului POP. [Origină necunoscută]. substantiv neutrugrind

GRIND, grinduri, s. n. Mică ridicătură de teren de formă alungită, rezultată din depunerile aluvionare ale unei ape curgătoare sau ale mării. – Din sl. grendŭ. substantiv neutrugrind

GRIND, grinduri, s. n. Fîșie de teren mai ridicată, în delta unui rîu sau în regiunea lui inundabilă, de-a lungul malurilor, pe care apele n-o acoperă decît în caz de inundații mari. Un grind se ivește în albia rîului. BOGZA, C. O. 195. Au găsit pe un grind al ostrovului maldăre de fîn, proaspăt cosit. CAMIL PETRESCU, O. II 173. Pe malul de dincolo sălciile înverziseră și pe grinduri mija colțul ierbei. SANDU- ALDEA, U. P. 220. ♦ Deal. Se întindea la poalele grindului o baltă. SADOVEANU, P. M. 11. Ceahlăul, ridicîndu-și falnic fruntea peste grinduri, ne privește încă din negurile depărtării. VLAHUȚĂ, O. A. 420. substantiv neutrugrind