grimea definitie

dermeá și dirméa (sud), grimeá (est), digrimeá (Mold. sud) și durmeá (est) f., pl. ele și dermié (est) f. (turc. dürmé și davürmé, îndoitură, învălitoare, vălătuc, sul, d. devirmek și dürmek, a’ndoi, a’nfășura). Tulpan, pînză ală (rar colorată) triangulară (est) orĭ îndoită în doŭă (sud), și decĭ tot triangulară, cu care se’mbrobodesc femeile: de pe frunte îi zburase grimeaŭa. (CL. 1910, 5, 315), o zdreanță de dirmea (VR 1916, 1-3, 163). – Pe la 1792 (deirmea), sul de pînză, colcovan. – V. casîncă. substantiv feminindermea

grimeá, V. dermea. substantiv feminingrimea

grimeá (reg.) s. f., art. grimeáua, g.-d. art. grimélei; pl. griméle, art. grimélele substantiv feminingrimea

GRIMEÁ, grimele, s. f. (Reg.) Basma cu care femeile (de la țară) își acoperă capul. – Din tc. derme. substantiv feminingrimea

GRIMEÁ, grimele, s. f. (Mold.) Basma. În poiană intră o femeie voinică, rumănă, desculță, îmbrăcată cu cituri trandafirii, legată la cap cu grimea albă. SADOVEANU, O. V 65. Stăpîna de casă, în haină albă de dimi­neață și cu capul slobod învăluit în o grimea tot albă și cu țurțuri mici de mărgele roșii pe margine, trebăluia nu știu ce prin ceardacul larg din față. HOGAȘ, M. N. 14. substantiv feminingrimea