gréĭer și gréĭere și (Mold.) gríer și gréur(e) m. (lat. gryllus, d. vgr. grýllos, purcel, derivat d. la grý, un sunet imit., ca și fr. cri-cri = grillon, greĭer; it. sp. pg. grillo, pv. grelh, grilh. Din gryllus s´a făcut *grĭlus, apoĭ *greru și [infl. de treĭer, șuĭer] greur și greĭer. Cp. cu creĭer și cu alb. greră, vespe [!]). Un insect [!] ortopter care sare ca lăcusta și trăĭește în pămînt și în zidurĭ. Masculiĭ au un aparat cu care țîrîĭe și-s pomenițĭ de poețĭ. Fig. Iron. A avea greĭerĭ în cap, a avea gărgăunĭ, a avea stiglețĭ, a fi cam nebun. substantiv masculingreĭer
GRÉIER, greieri, s. m. (La pl.) Gen de insecte cu corpul scurt și gros, cu antene lungi și cu ochi mari, cu picioarele posterioare adaptate la sărit, care produc un sunet ascuțit și pătrunzător prin frecarea elitrelor (Gryllus); (și la sg.) insectă care face parte din acest gen. [Pr.: gre-ier. – Var.: gréiere, (reg.) gríer s. m.] – Lat. *grylliolus (< gryllus). substantiv masculingreier
GRÉIER, greieri, s. m. Insectă din ordinul ortopterelor, cu antene lungi și cu ochi mari; se deplasează prin sărituri și produce un sunet ascuțit și pătrunzător prin frecarea elitrelor (Gryllus). Greierii cîntă toată noaptea în iarbă, uzi de rouă și de strălucirea rece a stelelor. BOGZA, C. O. 358. Albine fierb; lăcuste, greieri saltă; Țînțari se bat; fug fluturi albi departe... IOSIF, P. 35. Greierul, cîntăreț neobosit al zilelor de vară, amuțise istovit subt umbra înălțimii ocrotitoare a ierburilor. HOGAȘ, M. N. 172. – Variante: gréiere, gríer (EMINESCU, O. I 152, ALECSANDRI, P. I 192, NEGRUZZI, S. I 100) s. m. substantiv masculingreier
GRÉIERE s. m. v. greier. substantiv masculingreiere
GRÉIERE s. m. v. greier. substantiv masculingreiere
greiere substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | greiere | greierele |
plural | greieri | greierii | |
genitiv-dativ | singular | greiere | greierelui |
plural | greieri | greierilor |