GREÁT, -Ă, greați, -te, adj. (Despre nave) Care a fost echipat cu greementul necesar. [Pr.: gre-at] – V. grea. adjectivgreat
greáță (-éțuri), s. f. – 1. (Înv.) Greutate, apăsare. – 2. Lehamite, silă. – 3. Scîrbă, greață. – Mr. greață. De la greu, sau mai curînd de la grea, cu suf. abstract -eață (DAR). Der. directă din lat. gravĭtĭes (Byhan 353) sau grevĭtĭa (Pușcariu 732; Candrea-Dens., 758; REW 3855) este mai puțin probabilă. – Der. grețos, adj. (repugnant, scîrbos; mofturos, năzuros); îngreța, vb. (a face silă); îngrețălui, vb. (a îngrețoșa); îngrețoșa, vb. (a face greață). substantiv feminingreață
greață, grețe s. f. persoană dezgustătoare / josnică. substantiv feminingreață
greáță f., pl. grețĭ (d. greŭ și suf. -eață, ca´n dulceață). Pornire de a vărsa alimentele din stomah [!]: mĭ-e greață, îmĭ vine greață de grăsimea pe care am mîncat-o. Fig. Scîrbă, aversiune, dezgust: mĭ-e greață de mincĭună. Vechĭ. (Ps. Ș. 53, 12). Turburare [!], răscoală (vsl. mentežŭ). substantiv feminingreață
greáță s. f., g.-d. gréțe, art. gréței; pl. gréțuri substantiv feminingreață
greață f. 1. poftă de a vărsa: îmi vine greață; 2. fig. mare desgust: mi-e greață de el. [Vechiu-rom. si macedo-rom. greață, greutate, anevoință («grăesc cu greață și am limba grea», Palia), s´a restrâns în limba modernă la o greutate a stomacului, la aplecate = lat. vulg. GREVITIA (v. greu)]. substantiv feminingreață
GREÁȚĂ, grețuri, s. f. 1. Senzație neplăcută, adesea însoțită de vărsături, reprezentând reacția unor receptori nervoși din cavitatea abdominală la diverși agenți. 2. Fig. Sentiment de scârbă, de dezgust, de silă față de cineva sau de ceva. – Greu + suf. -eață. substantiv feminingreață
GREÁȚĂ, grețuri, s. f. 1. Senzație de vărsătură care însoțește, în genere, tulburări ale organelor digestive. Doamna Vorvoreanu se cutremură și se făcu verde de greață și de frică. DUMITRIU, N. 50. Nu știu ce mi-a trecut pe la nas, că-mi venea greață. STANCU, D. 177. 2. Fig. Scîrbă, dezgust, silă. Lăsă să cadă cu greață vorbe de întrebare. SADOVEANU, Z. C. 232. Lenau... a fost stăpînit de aceea ce numesc energic germanii: greața de a trăi. IONESCU-RION, C. 86. Apolon nici că-l băga în seamă; dară viindu-i cu greață de atîta cutezare, vru în cele din urmă să-i taie de unghișoară și să-i arate că nu-și cunoaște lungul nasului. ISPIRESCU, U. 109. substantiv feminingreață
greață | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | greață | greața |
plural | grețuri | grețurile | |
genitiv-dativ | singular | grețe | greții |
plural | grețuri | grețurilor |