www.ReduPedia.ro
Definitie greșit - ce inseamna greșit - Dex Online

greșit definitie

greșít, -ă adj. Inexact, fals, care e greșit: socoteală greșită. În eroare, care a greșit: eștĭ greșit dacă crezĭ așa. Vechĭ. Care a păcătuit, a făcut răŭ: Și ne ĭartă noŭă greșelile noastre, precum și noĭ ĭertăm greșiților noștri (Tatăl nostru). Adv. Fals, inexact: a calcula greșit. adjectiv greșit

greșit a. 1. eronat: socoteală greșită; 2. culpabil. adjectiv greșit

GREȘÍT, -Ă, greșiți, -te, adj. 1. (Înv. și reg.) Care este vinovat pentru o greșeală săvârșită. 2. Eronat, incorect, inexact. – V. greși. adjectiv greșit

GREȘÍT, -Ă, greșiți, -te, adj. 1. Făcut cum nu tre­buie, care nu-i bine; care are greșeli, care nu-i cel bun sau cel adevărat; incorect. Cuvînt greșit. Calcul greșit. Adre­să greșită. Părere greșită. ◊ (Adverbial) A croit haina greșit. A calculat greșit.Ai numărat dumneata la București greșit [lăzile], sau ți le-or fi furat pe drum. DUMITRIU, N. 260. 2. Care a făcut o greșeală, vinovat de o greșeală. Moș Căpățînă, cunoscîndu-se greșit, mușca tăcut din mămă­ligă și din caș, sorbind zăr cu lingura cea roșie și scurtă-n coadă. HOGAȘ, M. N. 197. adjectiv greșit

greșì v. 1. a nu nemeri: a greșit adresa; 2. a păcătui: nu mai greșiți ! 3. a se înșela (în vorbă sau în calcul). [Slav. GRĬEȘITI, a rătăci; a păcătui]. verb tranzitiv greșì

GREȘÍ, greșesc, vb. IV. 1. Intranz. A face o greșeală, a comite o eroare; p. ext. a se înșela (din nepricepere sau fără voie). Ascultă-mă și de astă dată și nu vei greși. ISPIRESCU, L. 21. Văd și eu că am greșit, de-am ponegrit-o așa de tare. CREANGĂ, P. 134. Cine-ntreabă nu greșește. ♦ A nu nimeri ținta, a da greș. Potira-l urmărea, Potiră arnăuțească Cu iarbă vînătorească, Unde-a da, să nu greșească ! ALECSANDRI, P. P. 88. ◊ Tranz. A greșit ținta.Refl. (Popular) A face ce n-ar fi vrut să facă (din nebăgare de seamă, cedînd unei impulsii momentane). Fata cea mică se greși într-o zi și spuse surorilor cum argatul care le da flori se roșește ca o sfeclă cînd vine înaintea lor, și cum este de curățel. ISPIRESCU, L. 234. S-o fiarbă tare cu luare-aminte ca nu cumva să deie-n foc sau să se greșească ca să guste să vadă cum îi borșul. SBIERA, P. 119. 2. Tranz. A face rău, a executa greșit (ceva), a nu izbuti să facă bine (ceva). A greșit socotelile. Croitorul mi-a greșit haina.Ioana le recita fără să greșească nici o vorbă. La TDRG. ♦ A lua un lucru drept altul; a încurca. A greși adresa.A greșit răvașile; în loc să dea pe cel verde Zoei, i-a dat pe cel roz. NEGRUZZI, S. I 24. ♦ (Complementul este «drumul», «calea») A rătăci drumul, a apuca alt drum decît cel bun. Mă opresc, căci mi se pare că iar am greșit calea. ODOBESCU, S. III 60. Iovan Iorgovan... Nainte mergea, De Cerna-și uita, Drumul că greșea Și se rătăcea. TEODORESCU, P. P. 418. 3. Tranz. A se face vinovat cu ceva față de cineva, a face cuiva un rău. Vai de mine... Dar ce v-am greșit eu, oameni buni ? ALECSANDRI, T. I 400. Spune-mi ce ți-am greșit eu, De mă muncești așa rău? CONACHI, P. 205. Mă urăști fără vină, Că nimic nu ți-am greșit. HODOȘ, P. P. 97. ◊ Intranz. (Urmat de determinări intro­duse prin prep. «cu») Dacă greșesc cu ceva și am făcut rău, pe mine pedepsește-mă. DUMITRIU, N. 121. Aș vrea... să-i întreb ce au cu mine, cu ce le-am greșit ? La TDRG. ♦ (În vorbirea celor credincioși; întrebuințat absolut sau determinat prin «înaintea lui dumnezeu») A păcătui. Nu știu ce să mai zic și despre dumnezeu, ca să nu greșesc. Pesemne c-a ajuns și el în mintea copiilor. CREANGĂ, P. 317. Nu știu cum să mai zic, ca să nu greșesc înaintea lui dumnezeu. id. ib. 234. verb tranzitiv greși

greșí (greșésc, greșít), vb.1. A păcătui. – 2. A face rău, a face o faptă rea, a vătăma. – 3. Despre femei, a cădea în păcat. – 4. A se înșela, a greși. – Var. (înv.) agreși. Mr. agîrșescu, megl. grișos. Sl. grĕšiti (Miklosich, Lexicon, 147; Cihac, II, 128; DAR), cf. bg. grešŭ, sb. grešiti, rus. grešiti.Der. greș, s. n. (greșeală; păcat; înșelare, abatere; brazdă greșită; aguridă), din sb. greš (Bogrea, Dacor., IV, 822; din sl. grĕchŭ „păcat”, după Miklosich, Slaw. Elem., 20; Miklosich, Lexicon, 147 și Cihac, II, 128; postverbal de la greși, după întrebuințare reprezintă un cuvînt diferit, provenind din lat. *agretius); greșeală, s. f. (faptă care constituie o abatere de la adevăr; păcat; înșelare; defect), cu suf. -eală; greșitor, s. m. (înv., delicvent); negreșit, adv. (cu siguranță, fără îndoială); preagreși, vb. (înv., a păcătui), pe baza sl. prĕgrĕšiti. verb tranzitiv greși

greșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. greșésc, imperf. 3 sg. greșeá; conj. prez. 3 să greșeáscă verb tranzitiv greși

GREȘÍ, greșesc, vb. IV. 1. Intranz. A comite o greșeală; p. ext. a se înșela. ♦ Intranz. și tranz. A nu nimeri ținta, obiectivul ochit; a da greș. 2. Tranz. A executa ceva greșit, rău. ♦ A lua un lucru drept altul; a încurca, a confunda. ◊ Expr. A greși drumul (sau calea) = a (se) rătăci; p. ext. a se abate de la regulile morale, de conduită. 3. Intranz. A se face vinovat de ceva față de cineva, a face cuiva un rău, un neajuns; p. ext. a păcătui. – Din sl. grĕšiti. verb tranzitiv greși

greșésc v. tr. (vsl. grĕšiti, d. grĕhŭ, păcat, crimă; sîrb. grešiti, bg. grĕšy, rus. grĕšitĭ). Păcătuĭesc, calc o lege, o regulă: a greși contra religiuniĭ, contra legiĭ civile, contra regulelor arteĭ, contra bunuluĭ simț. Mă înșel în calcul, în mers, în vorbă: a greși un calcul, un drum, o frază, o mișcare. verb tranzitiv greșesc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului greșit

greșit   masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular greșit greșitul greși greșita
plural greșiți greșiții greșite greșitele
genitiv-dativ singular greșit greșitului greșite greșitei
plural greșiți greșiților greșite greșitelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z