GRAȚIÁ vb. tr. a suspenda executarea pedepsei unui condamnat sau a o comuta în alta mai ușoară. (< fr. gracier, it. graziare) verb tranzitivgrația
GRAȚIÁ vb. I. tr. A ierta un condamnat de pedeapsă. [Pron. -ți-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. gracier, it. graziare]. verb tranzitivgrația
grațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 grațiáză, 1 pl. grațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să grațiéze; ger. grațiínd (-ți-ind) verb tranzitivgrația
grațià v. a ierta pe un condamnat. verb tranzitivgrațià
GRAȚIÁ, grațiez, vb. I. Tranz. A acorda unui condamnat iertarea, parțială sau totală, în executarea pedepsei, printr-un act emis de șeful statului. [Pr.: -ți-a] – Din fr. gracier. Cf. it. graziare. verb tranzitivgrația
GRAȚIÁ, grațiez, vb. I. Tranz. A acorda unui condamnat grațierea, a-l ierta de pedeapsă. Funcționarii prinși cu abuzuri și dați în judecată de un minister erau grațiați și reintegrați de ministrul ce venea în urmă și reîncepeau să abuzeze. BOLINTINEANU, O. 433. – Pronunțat: -ți-a. verb tranzitivgrația
*grațiéz v. tr. (fr. gracier, it. graziare). Acord grație, ĭert (un condamnat). verb tranzitivgrațiez