glaf (gláfuri), s. n. – Canelură, șanț. Bg. glav (Tiktin; DAR). – Der. glăfui, vb. (a scobi). substantiv neutruglaf
glaf n., pl. urĭ (ngr. gláfy, vgr. gláphy, peșteră, d. glápho = glýpho, scobesc; bg. glab, dungă scobită pe o coloană). Munt. Șănțuleț ornamental pe o coloană. Policĭoară în prejuru [!] unuĭ stîlp. Prichicĭu ferestreĭ, partea pe care poțĭ pune ceva (de ex. o glastră). V. corlată, raft). substantiv neutruglaf
glaf s. n., pl. gláfuri substantiv neutruglaf
glaf n. Arhit. canelură: stâlpi scobiți cu glafuri și cu flori OD. [Cf. bulg. GLAB]. substantiv neutruglaf
GLAF, glafuri, s. n. 1. Săpătură făcută cu dalta în lungul sau împrejurul unei coloane. 2. Element de construcție din lemn, din marmură sau din beton, folosit la căptușirea părții inferioare a golului unei ferestre. 3. Muchia finisată a deschiderii făcute într-un perete. – Din bg. glah. substantiv neutruglaf
GLAF, glafuri, s. n. (Arhit.) Săpătură făcută cu dalta în lungul sau împrejurul unei coloane. [Tavanul] se sprijinea pe două șiruri de stîlpi scobiți cu glafuri și cu flori. ODOBESCU, S. A. 131. substantiv neutruglaf
glaf substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | glaf | glaful |
plural | glafuri | glafurile | |
genitiv-dativ | singular | glaf | glafului |
plural | glafuri | glafurilor |