ghicire definitie

ghicí (ghicésc, ghicít), vb. – A descoperi, a afla, a intui. – Var. (înv.) gîci. Mr. angucescu, angucire. Origine obscură. Pare a fi în legătură cu sl. gadati „a ghici” (Cihac, II, 111; Berneker 288), prin intermediul sl. gadačĭ „ghicitor” (DAR) sau al bg. gatka „ghicitoare” (Pascu, apud Philippide, II, 714), de unde o formă rom. *gîd(ă)ci sau gîtci, redusă ulterior. Cf. și bg. gatkam „a propune o ghicitoare”, gadam „a ghici”. Der. de la ghioc, propusă de Laurian și păstrată de Scriban, nu pare posibilă. Der. ghicitor, s. m. (om care prezice viitorul); ghicitoare, s. f. (femeie care prezice viitorul; cimilitură; brîndușă-de-toamnă, Colchicum autumnale); ghicitură, s. f. (cimilitură); ghiceală, s. f. (cimilitură). verb tranzitivghici

ghicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghicésc, imperf. 3 sg. ghiceá; conj. prez. 3 să ghiceáscă; imper. 2 sg. ghicéște/ghici, neg. nu ghicí verb tranzitivghici

ghicì v. 1. a prezice ce are să se întâmple, a descoperi ceeace-i ascuns; 2. a ajunge să cunoască, să pătrunză cugetul cuiva; 3. a găsi explicațiunea: a ghici o șaradă. [Și găci: origină necunoscută]. verb tranzitivghicì

GHICÍ, ghicesc, vb. IV. Tranz. 1. A descoperi, a afla, a înțelege ceva (mai mult intuitiv sau prin deducție); a intui, a prevedea, a întrezări. ◊ Loc. adv. Pe ghicite = la întâmplare sau în mod intuitiv. ♦ A dezlega o ghicitoare. 2. (În superstiții) A prezice cuiva viitorul. [Var.: (reg.) gâcí vb. IV] – Et. nec. verb tranzitivghici

GHICÍ, ghicesc, vb. IV. Tranz. 1. A descoperi, a afla, a înțelege (prin iscusința minții). Îl măsor și eu, încercînd să ghicesc ce gînduri are. CAMIL PETRESCU, U. N. 199. Frumos, chipeș, avea o uitătură lungă, vie și cam ascunsă, de nu-l ghiceai nicicît ce-ar vrea și ce n-ar vrea. DELAVRANCEA, S. 25. Frumoasa fată-a ghicit că e frumoasă. EMINESCU, O. I 80. ♦ (Cu privire la o ghicitoare) A dezlega, a-i afla răspunsul. Ghici ghicitoarea mea. TEODORESCU, P. P. 225. 2. Fig. A intui, a simți, a întrezări. Cîrduri de ciori goneau buimace spre adăposturile ghicite în zare. GALAC­TION, O. I 79. Din mlădierea glasului... a ghicit îndată că, prin întuneric, umbra a surîs cu intenții pacifice. C.PETRESCU, A. 278. ◊ Refl. pas. Afară, întunerecul stăruie compact. Se ghicesc totuși siluetele masive ale munților apropiați. BOGZA, Ț. 60. 3. (În credința și practicile obscurantiste) A prezice viitorul. A îmblat pe la vraci și filozofi, ca să le caute la stele și să le ghicească dacă or să facă copii. ISPIRESCU, L. 1. ◊ Absol. Se gîndi să trimită după baba țigancă pe care o știa ea, să-i ghicească, dar pe urmă i se făcu frică, se răzgîndi și începu să-și ghicească singură. DUMITRIU, N. 104. – Imperativ: ghicește și ghíci. - Variantă: (Mold., Transilv.) gîcí (CREANGĂ, P. 150, ALECSANDRI, T. 944, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 31) vb. IV. verb tranzitivghici

ghicésc (vest) și gîcésc (est) v. tr. (din *ghiocesc, d. ghioc, melcu pe care-l întrebuințează Țigancele la ghicit. – Imper. ghicește și fam. ghicĭ). Vest. Prezic, spun trecutu și viitoru. Presimt: a ghicit ce-l așteaptă. Dezleg, rezolv: a ghici o enigmă. V. cinel. verb tranzitivghicesc