ghetou definitie

GHETÓU s.n. Cartier unde erau siliți să locuiască evreii. [Var. gheto s.n. / < it., fr. ghetto, cf. Ghetto – insulă lângă Veneția, unde în sec. XVI au fost izgoniți evreii]. substantiv neutrughetou

GHETÓU s. n. cartier al unui oraș în care erau forțați să trăiască evreii din unele țări. ◊ cartier al unui oraș unde era (este) obligat să trăiască un grup al populației de o anumită rasă, naționalitate sau religie, ca urmare a discriminării. (< it., fr. ghetto) substantiv neutrughetou

ghetou, ghetouri s. n. (pub.) zonă marginală, săracă și mizeră a unui oraș. substantiv neutrughetou

GHETÓU, ghetouri, s. n. 1. Cartier care era locuit de comunitățile evreiești sau rezervat evreilor; p. ext. cartier al unui oraș în care e constrânsă să locuiască o populație de o anumită rasă, naționalitate sau religie, ca urmare a unei politici de discriminare. ◊ Loc în care o minoritate trăiește separată de restul comunității. 2. Fig. Condiție marginală. – Din it., fr. ghetto, germ. Getto, cf. Ghetto, insulă lângă Veneția, unde în sec. XVI au fost izgoniți evreii. substantiv neutrughetou

ghetóu s. n., art. ghetóul; pl. ghetóuri substantiv neutrughetou

GHETÓU, ghetouri, s. n. 1. Cartier al unui oraș în care erau constrânși să trăiască evreii din unele țări. 2. Loc unde o minoritate trăiește separat de restul societății. [Var.: ghetó s. n.] – Din it., fr. ghetto, germ. Getto. substantiv neutrughetou

GHETÓU, ghetouri, s. n. Cartier al unui oraș în care erau constrînși să trăiască evreii în evul mediu și, în timpul celui de al doilea război mondial, în țările vremelnic ocupate de fasciștii germani. substantiv neutrughetou

du-te pe ghetou! expr. (deț.) du-te dracului! substantiv neutrudutepeghetou