róĭbă și (Trans.) și róbie f., pl. e (lat. rŭbia, poate și supt infl. luĭ roĭb). O plantă erbacee acățătoare [!] care e tipu familiiĭ rubiaceelor (rúbia tinctórum). Din rădăcinile eĭ se scotea în ainte [!] o văpsea [!] roșie. Poamele eĭ îs niște boabe roșiĭ care devin pe urmă negre. – Se numește și brocĭ, pațachină și rumenele, ĭar ca neol. garanță. substantiv femininroĭbă
GARÁNȚĂ s.f. Plantă erbacee cu flori albe-gălbui dispuse în ciorchini, a cărei rădăcină conține o materie colorantă roșie folosită pentru vopsitul fibrelor textile; (pop.) roibă. [< fr. garance, it. garanza]. substantiv feminingaranță
*garánță f., pl. e (fr. garance, cuv. de origine germ.). Roĭbă, o plantă. substantiv feminingaranță
garánță s. f., g.-d. art. garánței; pl. garánțe substantiv feminingaranță
garanță f. Bot. roibă (= fr. garance). substantiv feminingaranță
GARÁNȚĂ, garanțe, s. f. (Bot.; rar) Roibă. – Din fr. garance. substantiv feminingaranță
GARÁNȚĂ s. f. plantă erbacee cu flori albe-gălbui în ciorchini, a cărei rădăcină conține o materie colorantă roșie, pentru vopsitul fibrelor textile; roibă. (< fr. garance) substantiv feminingaranță
GARÁNȚĂ garanțe, s. f. (Bot.) Roibă. substantiv feminingaranță
GARÁNT, -Ă s.m. și f. Cel care garantează cu bunurile sale plata datoriei, a obligației cuiva; chezaș. [< fr. garant]. substantiv masculin și feminingarant
garánt s. m., pl. garánți substantiv masculin și feminingarant
garant m. 1. cel ce răspunde de fapta sa sau de a altuia; 2. Jur. cel ce răspunde de datoria altuia, chezaș. substantiv masculin și feminingarant
GARÁNT, -Ă s. m. f. cel care garantează cu veniturile sau averea sa obligațiile unui debitor față de creditor. (< fr. garant) substantiv masculin și feminingarant
*garánt, -ă s. și adj. (fr. garant, vfr. guarant, *guerent, d. vgerm. wërento, d. wëren, a garanta, ngerm. gewähren. V. varant). Chezăș, cel ce răspunde de fapta saŭ datoria altuĭa saŭ și de a luĭ. substantiv masculin și feminingarant
GARÁNT, -Ă, garanți, -te, s. m. și f. Persoană sau instituție care garantează cu averea sa pentru cineva sau ceva. – Din fr. garant. substantiv masculin și feminingarant
GARÁNT, -Ă, garanți, -te, s. m. și f. Persoană care garantează pentru cineva sau ceva, care răspunde cu averea sa pentru datoria altuia; (învechit) chezaș. Garantul răspunde față de creditori. substantiv masculin și feminingarant
garántă s. f., g.-d. art. garántei; pl. garánte substantiv masculin și feminingarantă
GARANTÁ vb. I. 1. tr. A asigura, a încredința pe cineva de ceva. ♦ tr., intr. A da garanție, a răspunde de ceva. 2. intr. A răspunde de plata unei datorii făcute de altul; a chezășui. [Cf. fr. garantir, it. garantire]. verb tranzitivgaranta
GARANTÁ vb. I. tr. a asigura, a încredința pe cineva de ceva. II. tr., intr. a da garanție, a răspunde de ceva. III. intr. a răspunde de plata unei datorii făcute de altul; a gira. (< fr. garantir) verb tranzitivgaranta
garantá (a ~) vb., ind. prez. 3 garanteáză verb tranzitivgaranta
garantà v. 1. a se face garant, a da garanție: a garanta o datorie; 2. a asigura de calitatea unui obiect: a garanta un ceasornic; 3. fig. a afirma, a certifica: a garanta exactitatea unui fapt. verb tranzitivgarantà
GARANTÁ, garantez, vb. I. Tranz. și intranz. A da cuiva siguranța că va avea ceva; a asigura (cuiva ceva); a răspunde de valoarea, de calitatea unui obiect. ♦ A se angaja să mențină în stare de bună funcționare, pe o durată determinată, un aparat, un mecanism etc. vândut. ♦ A răspunde pentru faptele sau pentru comportarea altuia, a da asigurări că... ♦ Intranz. A-și lua răspunderea cu averea sa că datoria făcută de altul va fi achitată conform obligațiilor stabilite. – Din fr. garantir. verb tranzitivgaranta
GARANTÁ, garantez, vb. I. 1. Tranz. A da (cuiva) siguranța că va avea ceva, că se va bucura de ceva, a asigura (cuiva ceva). Regimul de democrație populară garantează oamenilor muncii din țara noastră dreptul la învățătură. LUPTA DE CLASĂ, 1951, nr. 11-12, 9. 2. Tranz. (Urmat de o completivă directă) A da asigurări că... N-ar garanta că va rămînea pasiv pînă la capăt. REBREANU, R. I 232. ◊ Intranz. Nu, nu, domnule prefect, eu garantez pentru oamenii mei ! repetă generalul. REBREANU, R. II 228. Eu, mă rog, nu pot garanta de nimica. Eu nu pot lua nici o răspundere dacă nu-l am în grija mea. CARAGIALE, O. VII 22. 3. Intranz. A-și lua răspunderea unei datorii făcute de altul, a se pune chezaș (pentru cineva). A garantat pentru datoria fratelui său. 4. Tranz. A da garanție, a răspunde de ceva. A garanta autenticitatea unui act. verb tranzitivgaranta
*garantéz v. tr. (d. garant; fr. garantir, it. guarentire). Mă fac garant, daŭ garanție: garantez o datorie. Asigur calitatea unuĭ obĭect: garantez un ceasornic. Fig. Garantez exactitatea unuĭ fapt. verb tranzitivgarantez
garanta substantiv feminin | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)garanta | garantare | garantat | garantând | singular | plural | ||
garantând | garantați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | garantez | (să)garantez | garantam | garantai | garantasem | |
a II-a (tu) | garantezi | (să)garantezi | garantai | garantași | garantaseși | ||
a III-a (el, ea) | garantează | (să)garantai | garanta | garantă | garantase | ||
plural | I (noi) | garantăm | (să)garantăm | garantam | garantarăm | garantaserăm | |
a II-a (voi) | garantați | (să)garantați | garantați | garantarăți | garantaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | garantează | (să)garanteze | garantau | garantară | garantaseră |