galant definitie

GALÁNT, -Ă adj. 1. Curtenitor, politicos cu femeile; (p. ext.) delicat; plăcut. ◊ Literatură galantă = literatură care cultivă cu precădere intriga amoroasă. 2. Darnic, mărinimos. 3. (Muz.) Stil galant = stilul liber al muzicii pentru clavecin sau pian înclinat spre efecte facile, promovat în sec. XVIII. [< fr. galant, it. galante]. adjectivgalant

GALÁNT, -Ă adj. 1. curtenitor, politicos cu femeile; (p. ext.) manierat, delicat, amabil. ♦ literatură ~ă = literatură care cultivă cu precădere intriga amoroasă; aventură ~ă = aventură amoroasă. 2. darnic, generos, mărinimos. 3. stil ~ = stilul liber al muzicii pentru clavecin sau pian, înclinat spre efecte facile. (< fr. galant, it. galante) adjectivgalant

*galánt, -ă adj. (fr. galant. V. gală). Politicos și amabil, maĭ ales față de femeĭ. Îmbrăcat luxos, elegant. Adv. În mod galant: a te purta galant. adjectivgalant

galánt adj. m., pl. galánți; f. galántă, pl. galánte adjectivgalant

galánt (galánți), adj. – Curtenitor, politicos, amabil. – Mr. galantu. Fr. galant; în mr., din it. galante, cf. ngr. γαλάντος. – Der. galanterie (var. înv. gălăndărie), s. f. (curtoazie; cadou), din fr. galanterie; galantar, s. n. (vitrină de magazin); galantom (var. galanton), s. m. (galant, politicos, darnic), din fr. galant homme; galantomie (var. galantonie), s. f. (dărnicie). Galantom a intrat în rom. și din it. galantuomo, ven. galantomo, de unde și mr. galantom, ngr. γαλαντόμος. adjectivgalant

galant a. 1. politicos și grațios; 2. care caută să placă femeilor: cu privirile-i galante EM.; 3. luxos îmbrăcat, elegant. ║ m. persoană galantă. adjectivgalant

GALÁNT, -Ă, galanți, -te, adj. 1. (Despre bărbați și manifestările lor) Curtenitor față de femei; p. ext. politicos, atent, plăcut, tandru. 2. (Despre oameni) Darnic, generos. – Din fr. galant. adjectivgalant

GALÁNT, -Ă, galanți, -te, adj. 1. (Despre bărbați) Curtenitor, manierat, politicos față de femei. Galant însă ca totdeauna, tînărul director a dat brațul veteranei. ANGHEL, PR. 121. Scene... cu cavaleri galanți, cu vînători. ODOBESCU, S. III 136. Pe vremea aceea nu era lucru lesne de a fi galant și nu fiecine îndrăznea a face curte. GHICA, S. 41. ◊ (Adverbial) O, rămîn cu plăcere, cu mare plăcere, Nadina ! făcu Miron, galant. REBREANU, R. I 258. 2. (Despre gesturi, atitudini, vorbe, versuri etc.). Plăcut, seducător, cuceritor. Evantia... era în compania galantă a tînărului secretar. BART, E. 85. Să-mi scrii spre pedeapsă, chiar acum, pe albumul meu, versuri ga­lante. HOGAȘ, M. N. 34. Dama cochetează cu privirile-i galante. EMINESCU, O. I 162. ◊ Aventură (sau intrigă) galantă = aventură de dragoste. Dacă nu mă înșel, faceți aluziune la aventurile mele galante ? HOGAȘ, H. 97. 3. Darnic, generos. (Adverbial) Ai nevoie de ceva bani, Mînecuță ? – Deocamdată nu. – Bine; cînd ai nevoie, îmi spui. Eu cu prietenii mă port galant. SADOVEANU, P. M. 190. adjectivgalant