gângăvi definitie

gî́ngav (est) și gîngáv (vest), adj. (vsl. gongnavŭ, bîzîitor, murmurător; bg. gygniv, fornăit. V. gînganie, gîgîĭ). Gîgîit care nu poate vorbi bine și tot scoate sunetu g. V. bîlbîit, fornăit. adjectiv gîngav

!gấngav/gângáv adj. m., s. m., pl. gấngavi/gângávi; adj. f., s. f., gấngavă/gângávă, pl. gấngave/gângáve adjectiv gângav

gângav a. și m. care vorbește îngăimat, mai ales pe nas: preoți bătrâni ca iarna cu gângavele glasuri EM. [Slav. GÕGNAVŬ]. adjectiv gângav

GẤNGAV, -Ă, gângavi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește greu, nedeslușit și împiedicat, repetând silabele; gângăvit, bâlbâit. [Acc. și: gângáv] – Din sl. gongnavŭ. adjectiv gângav

GÎ́NGAV, -Ă, gîngavi, -e, adj. (Despre oameni) Gare vorbește greu și împiedicat, repetînd silabele. V. bîlbîit, peltic. Bedros făcea cit mai mare economie de vorbe, ca să nu se vadă că e gîngav. DUMITRIU, N. 259. Se aude și studentul gîngav, recitînd paragrafe. C. PE­TRESCU, C. V. 216. ◊ (Adverbial) Vorbește gîngav Miliarezi. STANCU, D. 33. ◊ (Despre vorbă, glas) O legăna c-un glas gîngav de tulburare. SADOVEANU, O. VII 47. Preoți bătrîni ca iarna cu gîngavele glasuri, O duc cîntînd prin tainiți și pe sub negre bolți. EMINESCU, O. I 92. adjectiv gîngav

gângăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gângăvésc, imperf. 3 sg. gângăveá; conj. prez. 3 să gângăveáscă verb tranzitiv gângăvi

gângăvì v. a vorbi ca gângavii. verb tranzitiv gângăvì

GÂNGĂVÍ, gângăvesc, vb. IV. Intranz. și refl. A vorbi nedeslușit, greu și împiedicat, repetând silabele; a (se) bâlbâi. ♦ Tranz. și intranz. A exprima, a formula cu greutate o idee. – Din gângav. verb tranzitiv gângăvi

GÎNGĂVÍ, gîngăvesc, vb. IV. 1. Intranz. A vorbi ca un gîngav, a fi gîngav. El îi privea rătăcit, gîngăvind. DUMITRIU, N. 214. Iertați-ne, dom’le prefect!... Fie-vă milă, gîngăviră sute de guri plîngătoare. REBREANU, R. II 241. Cum te cheamă, l-a întrebat un membru – Du... du... du... du... mi... mitru Stîn... stî... stîncă... respunse băietul, gîngăvind. CONTEMPORANUL, III 777. ◊ Tranz. fact. (Rar) Mi se leagă limba cînd te văd... Dragostea mă gîngăvește. ALECSANDRI, T. 903. ♦ A citi cu greutate un text, silabisindu-l (din cauza slabei cunoașteri a cititului). Astfel gîngăvea glasul celui mai vechi dintre baci, deslușind cu caznă slovele ceaslovului. CAMILAR, T. 14. 2. Tranz. (Cu privire la vorbe, texte etc.) A pronunța nedeslușit,a exprima cu greutate din cauza unei emoții); a îngăima. Toți răspunseserăm prost, gîngă- visem lecția. C. PETRESCU, S. 65. Gîngăvi de cîteva ori aceeași vorbă. VLAHUȚĂ, O. A. 316. ◊ Intranz. Mă pomenesc că mi-au furat banii...Cine era cu tine ?... Ei, de ! ce să zic !? gîngăvi el. Erau fel de fel. SLAVICI, O. I 372. – Variantă: (rar) gîngăní (SLAVICI, O. I 316) vb. IV. verb tranzitiv gîngăvi

gîngăvésc v. intr. (d. gîngav. V. gînganie). Gîgîĭ, vorbesc ca gîngaviĭ. verb tranzitiv gîngăvesc

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului gângăvi

gângăvi   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) gângăvi gângăvire gângăvit gângăvind singular plural
gângăvind gângăviți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) gângăvesc (să) gângăvesc gângăveam gângăvii gângăvisem
a II-a (tu) gângăvești (să) gângăvești gângăveai gângăviși gângăviseși
a III-a (el, ea) gângăvește (să) gângăveai gângăvea gângăvi gângăvise
plural I (noi) gângăvim (să) gângăvim gângăveam gângăvirăm gângăviserăm
a II-a (voi) gângăviți (să) gângăviți gângăveați gângăvirăți gângăviserăți
a III-a (ei, ele) gângăvesc (să) gângăvească gângăveau gângăvi gângăviseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z