făurar definitie

credit rapid online ifn

1) fáur m. (lat. faber, it. fabbro, pv. faure, fr. fèvre, vsp. fabro. V. fabrică. Cp. cu staul). Bibl. 1683. Ferar. – Azĭ rar făurár (după ferar). substantiv masculinfaur

făurár s. m. – Februarie. – Mr. flivrar, istr. faurǫr. Lat. fĕbruarius (Pușcariu 591; Candrea-Dens., 574; REW 3120; DAR), cf. alb. fruer, fljur (Meyer 108; Philippide, II, 641), calabr. frevaru, friul. frevar. Este formă populară, paralelă lui fevruarie (sl. fevruarie), înv., și februarie, s. m. (lat. februarius). Prin analogie cu făurar „fierar” s-a ajuns și la o formă regresivă, faur „februarie”. substantiv masculinfăurar

credit rapid online ifn

1) făurár, V. faur 1. substantiv masculinfăurar

2) Făurár și Feurar, V. Februariŭ. substantiv masculinfăurar

făurár1 (februarie) (pop.) (fă-u-) s. m., g.-d. lui făurár substantiv masculinfăurar

făurár2 (fierar, făuritor) (înv.) (fă-u-) s. m., pl. făurári substantiv masculinfăurar

Făurar m. Februarie. [Lat. FEBR(U)ARIUS; după interpretarea populară: luna fierarilor (de unde Faur), cari pregătesc uneltele de arat]. substantiv masculinfăurar

făurár, (faur), s.m. – (pop.) Luna februarie: „Fost-o și tata morar / În luna lui făurar” (Bârlea 1924 II: 292); „Și voiu ave a face în luna lu' făurar 11 dzile întunericu mare” (Codicele de la Ieud, 1630). – Lat. februarius, de la februa, februm, festivalul de purificare a caselor și a câmpurilor (lucrurile vechi din case erau aruncate, iar terenurile agricole erau pregătite pentru însămânțările de primăvară). substantiv masculinfăurar

FĂURÁR1 s. m. (Pop.) Februarie. [Pr.: fă-u-] – Lat. febr(u)arius. substantiv masculinfăurar

FĂURÁR2, făurari, s. m. (Înv.) Fierar. ♦ (Fig.) Făuritor, creator. Făurar de frumusețe. [Pr.: fă-u-] – Faur + suf. -ar. substantiv masculinfăurar

FĂURÁR1 s. m. (Regional și arhaizant) Februarie, faur2. Se sfîrșea luna lui făurar și oamenii slăbiseră de durere de inimă. AGÎRBICEANU, S. P. 29. – Pronunțat: fă-u-. substantiv masculinfăurar

FĂURÁR2, făurari, s. m. (Regional și arhaizant) Fierar, faur1. O fi vrun fecioraș de oier sau plugar, De făurar, tîmplar sau ciubotar. DEȘLIU, G. 25. Vulcan, făurarul zeilor. ISPIRESCU, U. 46. ♦ (Poetic) Făuritor. Răzbi-vom, tovarăși ! Căci drum ne-au deschis Spre slăvi făurarii mărețului vis, Stegarii luminii cu aripi ne-nfrînte. DEȘLIU, N. 80. – Pronunțat: fă-u-. substantiv masculinfăurar

*Februáriŭ m. (lat. februarius, d. februare, a curăța, a depura). A doŭa lună a anuluĭ, aceĭa care primește ziŭa intercalară a anilor bisextili. – Ob. Februarie și (după ngr. Fevruários) Fevruarie. Vechĭ Făurar și Feurar. Lit. și Fáur (după faur 1). substantiv masculinfebruariŭ

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluifăurar

făurar   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular făurar făurarul
plural făurari făurarii
genitiv-dativ singular făurar făurarului
plural făurari făurarilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z