făsui definitie

făsúi s. m. (pl. făsui) substantiv masculinfăsui

făsúĭ, V. fasolă. substantiv masculinfăsuĭ

FĂSÚI s. m. v. fasole. substantiv masculinfăsui

fasólă f., pl. e (rut. fasólĕa, rus. fasóli, it. fagiolo, -uolo, fasolă, lat. faséolus și phaséolus, dim. d. phasélus, un fel de fasole și „corăbioară lungăreață”, d. vgr. pháselos și phaséolos, id.). O legumă agățătoare din neamu bobuluĭ, originară din America de Sud (phaséolus vulgaris, multiflórus orĭ coccineus). Fig. Iron. A-țĭ arăta fasolele, a-țĭ arăta dințiĭ, a rîde (cînd nu trebuĭe). Fasole, f. col. fără pl. (ca mazăre, linte): a pune fasolea la fert [!]. Fasole oloagă, un fel de fasole mică, fr. flageolet (phaséolus nanus). – În Olt. fasúle, f., și făsúĭ m., pl. tot așa (sîrb. fasulj, ung. fuszuly), în nord faŭzóle, f. fără pl. (pol. fazol). substantiv masculinfasolă

FASÓLE, (rar) fasole, s. f. 1. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cultivată pentru fructele și se­mințele sale folosite în alimentație (Phaseolus vulgaris). Dorul la voinic sărac Ca fasolea pe arac. TEODORESCU, P. P. 276. ◊ Fasole-oloagă v. olog. Fasole-țucără v. țucără. 2. Păstaia plantei descrise mai sus, de culoare verde sau galbenă; boabele albe, roșiatice sau pestrițe, care se află în interiorul păstăii. Fasole verde. Fasole boabe. ▭ Ce e în sacul ăla marele ? – Ei, dară ce nu e; aia întreabă-mă; mă­lai, fasole, pastramă, pește sărat, ceapă, ardei, usturoi. ISPI­RESCU, L. 268. ♦ Fig. (La pl.; glumeț) Dinți. Gura logofătului n-are buze. De aceea i se văd totdeauna fasolele. STANCU, D. 190. 3. Mîncarea preparată din fructul plantei (boabe sau păstăi). De la oala cu fasole mîncată împreună cu argații, trecu la lapte dulce, la smîntînă. CAMILAR, TEM. 64. – Variante: (regional) fasólă (ȘEZ. IV 110), fasúlă, fasúle, făsúle (SBIERA, P. 10), păsúlă (BIBICESCU, P. P. 53) s. f., făsúi (TEODORESCU, P. P. 315), păsúi s. m. substantiv masculinfasole