făgăduință definitie

făgăduínță f., pl. e. Promisiune. substantiv femininfăgăduință

făgăduínță s. f., g.-d. art. făgăduínței; pl. făgăduínțe substantiv femininfăgăduință

făgăduință f. 1. promisiune statornică; 2. juruință. substantiv femininfăgăduință

FĂGĂDUÍNȚĂ, făgăduințe, s. f. Făgăduială. ◊ Pământul (sau Țara) făgăduinței = nume dat, în Biblie, Palestinei; p. gener. ținut bogat, mănos, fericit. – Făgădui + suf. -ință. substantiv femininfăgăduință

FĂGĂDUÍNȚĂ, făgăduințe, s. f. (Învechit și arhai­zant) Făgăduială. Slăvite stăpîne, a zis el, plăcută e făgăduința dascălului; ar trebui poate să-i îngăduim vreme mai îndelungată. SADOVEANU, D. P. 18. Pentru ce Smărăndița îmi ceru să-i repet făgăduința ce-i dasem, de a nu face nimic fără să o întreb? BOLINTINEANU, O. 332. Așa! de trii ani de cînd mă porți cu făgăduința. ALECSANDRI, T. I 113. Tîrgul e liniștit, felinarele lipsesc, căci eforia pusese temei pe făgăduințele de calendar al lunii. RUSSO, O. A. 142. ◊ Pămîntul (sau țara) făgăduinței = nume sub care este denumită Palestina în biblie; fig. ținut bogat, mănos, fericit. ◊ Expr. A da făgăduință = a făgădui. Dăduserăm făgăduință să rămînem pînă a doua zi. BOLINTINEANU, O. 350. substantiv femininfăgăduință

pământul făgăduinței expr. America, S.U.A. substantiv femininpământulfăgăduinței

Pământul făgăduinței n. numele biblic al Palestinei. substantiv femininpământulfăgăduinței