FUSILÁ vb. tr. (rar) a împușca. (< fr. fusiler) verb tranzitivfusila
fusila verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)fusila | fusilare | fusilat | fusilând | singular | plural | ||
fusilând | fusilați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | fusilez | (să)fusilez | fusilam | fusilai | fusilasem | |
a II-a (tu) | fusilezi | (să)fusilezi | fusilai | fusilași | fusilaseși | ||
a III-a (el, ea) | fusilează | (să)fusilai | fusila | fusilă | fusilase | ||
plural | I (noi) | fusilăm | (să)fusilăm | fusilam | fusilarăm | fusilaserăm | |
a II-a (voi) | fusilați | (să)fusilați | fusilați | fusilarăți | fusilaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | fusilează | (să)fusileze | fusilau | fusilară | fusilaseră |