furnícă s. f., g.-d. art. furnícii; pl. furníci substantiv femininfurnică
furnică f. 1. mică insectă care trăiește în societate sub pământ, unde își strânge proviziunile; 2. pl. pișcături. [Lat. FORMICA]. substantiv femininfurnică
FURNÍCĂ, furnici, s. f. (La pl.) Grup de insecte din ordinul himenopterelor, de talie mică sau mijlocie, negre sau roșii, care trăiesc în colonii; (și la sg.) insectă care face parte din acest grup. ◊ Harnic ca o furnică, se spune despre un om foarte muncitor. ♦ Furnică albă = termită. [Pl. și: (rar) furnice] – Lat. formica. substantiv femininfurnică
FURNÍCĂ, furnici, s. f. Insectă mică, neagră, din ordinul himenopterelor, care trăiește în colonii, adăpostindu-se în mușuroaie. Iată o nuntă de furnici trecea și ea tocmai atunci podul. CREANGĂ, P. 237. Trec furnici, ducînd în gură de făină marii saci, Ca să coacă pentru nuntă și plăcinte și colaci. EMINESCU, O. I 87. ◊ Fig. Numai niște furnici îi umblă pe spate, cînd vede că trenul, cît îi el de lung și de greu, face la o cotitură mișcarea pe care o are un balaur în mers. SP. POPESCU, M. G. 29. ◊ (În comparații) Harnic ca o furnică, se zice despre un om foarte muncitor, iute la treabă. – Pl. și: (rar) furnice (ODOBESCU, S. III 248). substantiv femininfurnică
furnică-leu m. insectă a cării larvă se hrănește cu furnici. substantiv femininfurnicăleu
funicél, -gél și furnicél m., pl. eĭ (probabil, d. lat. furuncellus = furúnculus, furuncul; mrom. furențél și sfurunțél). Furuncul. substantiv masculinfunicel
furnicél (-éi), s. m. – Furuncul. – Var. (înv.) funecel, funigel, funi(n)cel, furincel. Lat. *fŭruncĕllus, în loc de fŭruncŭlus (Densusianu, Rom., XXXIII, 77; Candrea-Dens., 692; REW 3607; DAR). Este dublet al lui furuncul, s. n., din lat. (sec. XIX). Var. sale indică o confuzie cu funigel și cu furnicei, explicabil acesta din urmă datorită ideii de înțepătură. substantiv masculinfurnicel
furnicél, V. funigel. substantiv masculinfurnicel