fulguléț s. m., pl. fulguléți substantiv masculinfulguleț
FULGULÉȚ s. m. Diminutiv al lui fulg. Zboară-mi doi vulturi în sus Cum zbura Se mînia Dup-un fulguleț de aur. BIBICESCU, P. P. 256. substantiv masculinfulguleț
fulguleț | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | fulguleț | fulgulețul |
plural | fulguleți | fulguleții | |
genitiv-dativ | singular | fulguleț | fulgulețului |
plural | fulguleți | fulguleților |