fónfăi și -ĭésc, a -í v. intr. (d. fonf). Vorbesc ca fonfu. verbfonfăi
FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi. verbfonfăi
FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțînd nazal cuvintele, ca un fonf. Iar în front maiorul gîrbov, vînt și ploaie cum îmbucă Și cum strașnic dă comandă, fonfăind ca o băbucă. BELDICEANU, P. 119. verbfonfăi
fonfăi | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)fonfăi | fonfăire | fonfăit | fonfăind | singular | plural | ||
fonfăind | fonfăiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | fonfăi | (să)fonfăi | fonfăiam | fonfăii | fonfăisem | |
a II-a (tu) | fonfăi | (să)fonfăi | fonfăiai | fonfăiși | fonfăiseși | ||
a III-a (el, ea) | fonfăie | (să)fonfăiai | fonfăia | fonfăi | fonfăise | ||
plural | I (noi) | fonfăim | (să)fonfăim | fonfăiam | fonfăirăm | fonfăiserăm | |
a II-a (voi) | fonfăiți | (să)fonfăiți | fonfăiați | fonfăirăți | fonfăiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | fonfăie | (să)fonfăie | fonfăiau | fonfăiră | fonfăiseră |