folós (foloáse), s. n. – Profit, avantaj, beneficiu, utilitate. Ngr. ὄφελος, redus la φέλος (Cihac, II, 660; Murnu 25; Pușcariu, Lr., 261). – Der. folosi, vb. (a fi util; a sluji; a ajuta; refl., a avea profit; a cîștiga, a beneficia; a se întrebuința); folosință, s. f. (înv., profit, utilitate; folosire; uzufruct); folositor, adj. (util; înv., îndatoritor, săritor); nefolositor, adj. (inutil). – Din rom. provine rut. fol’os, fol’osyty (Miklosich, Wander., 15; Candrea, Elemente, 408). substantiv neutrufolos
folós n., oase și urĭ (mgr. felós, vgr. óphelos). Utilitate, cîștig, avantaj, profit. De folos, folositor. Cu folos, în mod folositor. În folosu cuĭva, în beneficiu lui. A trage foloase, a scoate cîștig, a folosi. Ce folos de lapte gros?, ce folosește un lucru în care o calitate e nimicită de un defect (de ex., un om harnic, dar bețiv; o brînză bună în burduf de cîne [!])? – În Ps. Ș. și fălos. substantiv neutrufolos
folós s. n., pl. foloáse substantiv neutrufolos
FOLÓS, foloase, s. n. (Adesea în legătură cu verbele « a avea », « a aduce », « a trage ») Ceea ce folosește, ceea ce aduce cîștig moral sau material. V. avantaj, profit, beneficiu. N-am să am folos de el niciodată. CREANGĂ, A. 14. Mult folos aduce munca, – e prielnică oricui. BELDICEANU, P. 136. Un deosebit și mare folos este și cu școalele. GOLESCU, Î. 69. ◊ Loc. adj. și adv. În (spre sau pentru) folosul cuiva = în interesul, în avantajul, spre binele cuiva. Te sfătuiesc în folosul tău. ▭ Spre folosul omenirii vor veni tot rînduri, rinduri, Pe aripile științei, înmiirile de gînduri. BELDICEANU, P. 126. Voi urma sfaturile cele bune care mi le faci prin scrisoarea me, căci văd că sînt pentru folosul meu. KOGĂLNICEANU, S. 41. Vorbesc pentru folosul Patriei mele, pentru deșteptarea, pentru luminarea, pentru infrumusițarea și, în scurt, pentru fericirea ei. GOLESCU, Î. 61. Cu folos = în mod avantajos, cu profit. Muncește cu folos. De folos = folositor, avantajos, profitabil. Da, bădică, mîne ți se-mplinește anul, ia-mă și pe mine cu d-ta, că ți-oi fi de mare folos. EMINESCU, N. 21. Adunînd țara spre a se chibzui, își aleseră cu toți sfat de folos acestei nevoi ca domnul să se închine lui Sigismund, păstrîndu-și însă fără scădere drepturile suveranității și veniturile țârii. BĂLCESCU, O. II 72. ◊ Expr. (Întrebare retorică urmată uneori de o determinare introdusă prin « de » sau de o propoziție introdusă prin « că », « dacă ») Ce folos ? = la ce bun? degeaba. Dar cu pămîntul ce să faci ? Și ce folos de boi și vaci ? Nevasta dacă nu ți-o placi, Le dai în trăznet toate ! COȘBUC, P. I 119. Ce folos de tine, dragă, Că ești albă și spălată Și trăiești tot supărată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 375. substantiv neutrufolos
FOLÓS, foloase, s. n. Câștig moral sau material; avantaj, profit, haznă, folosință. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau spre, pentru) folosul cuiva = în interesul, în avantajul, spre binele cuiva. Cu folos = în mod avantajos, cu profit. De folos = folositor, avantajos. ◊ Expr. Ce folos? = la ce bun? degeaba. – Din ngr. ófelos. substantiv neutrufolos
folos substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | folos | folosul |
plural | foloase | foloasele | |
genitiv-dativ | singular | folos | folosului |
plural | foloase | foloaselor |