ESTORCÁ vb. I. v. extorca. verb tranzitivestorca
ESTORCÁ, estorchez, vb. I. Tranz. (Franțuzism; cu privire la un obiect, la bani etc.) A obține ceva cu orice preț, mai ales prin înșelătorie, prin amenințări, prin forță, prin șantaj sau teroare; a stoarce. verb tranzitivestorca
estorca verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)estorca | estorcare | estorcat | estorcând | singular | plural | ||
estorcând | estorcați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | estorchez | (să)estorchez | estorcam | estorcai | estorcasem | |
a II-a (tu) | estorchezi | (să)estorchezi | estorcai | estorcași | estorcaseși | ||
a III-a (el, ea) | estorchează | (să)estorcai | estorca | estorcă | estorcase | ||
plural | I (noi) | estorcăm | (să)estorcăm | estorcam | estorcarăm | estorcaserăm | |
a II-a (voi) | estorcați | (să)estorcați | estorcați | estorcarăți | estorcaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | estorchează | (să)estorcheze | estorcau | estorcară | estorcaseră |