eminență definitie
- Vezi aici mai multe rimeeminență
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuem
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuemi
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuță
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cunță
EMINÉNT, -Ă adj. Excelent, excepțional, cu mari calități. [< fr. éminent, it. eminente, lat. eminens – dominant]. adjectiveminent
eminént (excepțional) adj. m., pl. eminénți; f. eminéntă, pl. eminénte adjectiveminent
eminent a. care domină, covârșește pe ceilalți. adjectiveminent
EMINÉNT, -Ă adj. care se distinge prin calități deosebite; remarcabil, excelent, excepțional. (< fr. éminent, lat. eminens, dominant) adjectiveminent
*eminént, -ă adj. (lat. é-minens, -éntis, d. e-minére, a fi maĭ sus, a domina. V. iminent). Fig. Distins, superior celor-lalțĭ: elev eminent. Adv. Cu distincțiune, pin [!] excelență: România e o țară eminent (fals eminamente) agricolă. adjectiveminent
EMINÉNT, -Ă, eminenți, -te, adj. Care se distinge prin calități (intelectuale) deosebite; excepțional, superior, remarcabil, excelent. – Din fr. éminent, lat. eminens, -ntis. adjectiveminent
EMINÉNT, -Ă, eminenți, -te, adj. Care se distinge prin calități (în special intelectuale) deosebite; remarcabil, excelent, excepțional. Un eminent om de știință. ▭ O îndeamnă să fie bucuroasă de Zăgreanu, care e un băiat eminent. REBREANU, R. I 207. Una din însușirile eminente ale d-lui Sadoveanu e putința de a spune tot ce vrea, tot ce are de spus. IBRĂILEANU, S. 5. Eminentul tînăr a fost viu felicitat de membrii comisiei. CARAGIALE, O. II 142. adjectiveminent
EMINÉNȚĂ s.f. 1. Titlu care se dă cardinalilor catolici. 2. (Franțuzism) Proeminență, ieșitură. [Cf. fr. éminence, it. eminenza, lat. eminentia – înălțime]. substantiv feminineminență
EMINÉNȚĂ s. f. 1. titlu care se dă cardinalilor. ♦ ~ cenușie = consilier intim, persoană influentă care manevrează din umbră un personaj oficial, un partid. 2. proeminență, ieșitură. (< fr. éminence, lat. eminentia) substantiv feminineminență
*eminénță s. (lat. eminentia). Înălțime de teren (V. dîmb). Proeminență. Fig. Distincțiune, superioritate. Titlu dat cardinalilor. substantiv feminineminență
Eminénță (termen de adresare) s. f. substantiv feminineminență
eminénță (proeminență, superioritate) s. f., g.-d. art. eminénței; pl. eminénțe substantiv feminineminență
eminență f. 1. înălțime, înălțătură; 2. fig. înălțime morală, superioritate; 3. titlu dat cardinalilor. substantiv feminineminență
EMINÉNȚĂ, eminențe, s. f. (Urmat de un pronume posesiv) Titlu onorific conferit cardinalilor și (în trecut) episcopilor catolici. ◊ Eminență cenușie = colaborator apropiat al unui conducător de stat, demnitar etc. care acționează din umbră, fără a se face observat. – Din fr. éminence, lat. eminentia. substantiv feminineminență
EMINÉNȚĂ, eminențe, s. f. (De obicei însoțit de pron. pos., cu valoare de pronume de reverență) Titlu dat episcopilor și cardinalilor catolici. La unsprezece și jumătate vine eminența sa nunțiul papal. VORNIC, P. 104. substantiv feminineminență
Eminénțele Voástre loc pr. substantiv feminineminențelevoastre
!Eminénța Sa loc. pr., g.-d. Eminénței Sále, pl. Eminénțele Lor temporareminențasa
!Eminénța Voástră loc. pr., g.-d. Eminénței Voástre temporareminențavoastră
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluieminență
| eminență | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | eminență | eminența |
| plural | eminențe | eminențele | |
| genitiv-dativ | singular | eminențe | eminenței |
| plural | eminențe | eminențelor | |