dărăcitór1 (persoană) s. m., pl. dărăcitóri substantiv masculin și feminindărăcitor
DĂRĂCITÓR, -OÁRE, dărăcitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în dărăcit, care lucrează la dărăcit. 2. S. n. Perie cu dinți rari de oțel, folosită pentru dărăcit; darac. – Dărăci + suf. -tor. substantiv masculin și feminindărăcitor
DĂRĂCITÓR1, dărăcitoare, s. n. Pieptenele cu care se dărăcește; darac. substantiv masculin și feminindărăcitor
DĂRĂCITÓR2, -OÁRE, dărăcitori, -oare, s. m. și f. Muncitor specializat în dărăcitul lînii, cînepii, inului etc. substantiv masculin și feminindărăcitor
dărăcitoáre s. f., g.-d. art. dărăcitoárei; pl. dărăcitoáre substantiv masculin și feminindărăcitoare
dărăcitor | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | dărăcitor | dărăcitorul | dărăcitoare | dărăcitoarea |
plural | dărăcitori | dărăcitorii | dărăcitoare | dărăcitoarele | |
genitiv-dativ | singular | dărăcitor | dărăcitorului | dărăcitoare | dărăcitoarei |
plural | dărăcitori | dărăcitorilor | dărăcitoare | dărăcitoarelor |