dărăci definitie

dărăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dărăcésc, imperf. 3 sg. dărăceá; conj. prez. 3 să dărăceáscă verb tranzitivdărăci

dărăcì v. a curăța și a alege lână. verb tranzitivdărăcì

DĂRĂCÍ, dărăcesc, vb. IV. Tranz. A scărmăna, a destrăma, a pieptăna lâna, cânepa etc. cu daracul; a da la darac, a trece prin darac. – Din darac. verb tranzitivdărăci

DĂRĂCÍ, dărăcesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la lînă, cînepă, in etc.) A scărmăna, a destrăma și uneori a pieptăna cu daracul, a da la darac, a trece prin darac. Crezi că munca prăfuroasă din fabricile de dărăcit lîna e mai ușoară? CAMIL PETRESCU, T. i 276. Vro două-trei bătrîne... să scarmene sau să dărăcească niște lînă. SEVASTOS, N. 2. Găsi patru femei, dintre care două torceau, una dărăcea și cealaltă împletea la un ciorap. FILIMON, C. 52. ◊ Fig. [Vîntul] își dărăcea o dată coama sălbatică în peria pădurii. DUMITRIU, N. 187. verb tranzitivdărăci

dărăcésc v. tr. (d. darac). Peptăn cu daracu (Lîna dărăcită e maĭ fină de cît cea peptănată). V. chelfănesc. verb tranzitivdărăcesc