dáre f. Acțiunea de a da. Bir, contribuțiune. Om cu dare de mînă, căruĭa-ĭ dă mîna, bogat. Dare de samă, raport, referat. substantiv feminindare
dare f. 1. acțiunea de a da, dare de bani: cu dare de mână, înstărit, cu avere; 2. impozit, contribuțiune: a pune dări multe. [V. da]. substantiv feminindare
DÁRE, dări, s. f. 1. Acțiunea de a da. Deputații erau porunciți de Tomșa ca, neputînd înturna pre Lăpușneanu din cale, să-și urmeze drumul la Constantinopol, unde prin jalobe și dare de bani să mijlocească mazilia lui. NEGRUZZI, S. I 142. ◊ (Mai ales în expr.) Dare de seamă = a) raport, referat asupra unei activități, a unei gestiuni etc.; b) prezentare critică a unei scrieri literare sau științifice; recenzie. Era o dare de seamă asupra unei cărți de curînd apărute. VLAHUȚĂ, O. A. III 40; c) relatare, mai ales în ziare (v. reportaj, cronică) a unor întîmplări, fapte etc. (Fig.) Mioara... plictisită de darea de seamă cotidiană a Linei, tace mai departe. CAMIL PETRESCU, T. II 65. Dare la semn = tragere la țintă. Erau mult mai norocoși patronii de la cortul de dare la semn. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 171. Dare în judecată = intentare a unui proces (împotriva cuiva). După ce făceam cercetarea care mi se poruncise, dacă era caz de dare în judecată, ceream ca... [persoana] să fie trimisă înaintea judecății. GALACTION, O. I 28. Dare la lumină = publicare, tipărire. Nu mă pot opri să vă împărtășesc versuri din prețioasele mărgăritare... a căror dare la lumină... înavuțește literatura noastră populară. MACEDONSKI, O. IV 12. Dare pe față (sau în vileag) = divulgare, denunțare, demascare. El, care totdeauna slujise de pildă vie de cumpătare, se năpustise deodată la desfrîu. Era aceasta darea pe față a unei vieți ce dusese și pînă atunci în întuneric, sau reluarea unor vechi deprinderi. M. I. CARAGIALE, C. 13. ◊ Loc. adj. (Despre persoane) Cu dare de mînă = înstărit, bogat. Văduvă cu dare de mînă și fără copii. M. I. CARAGIALE, C. 143. Un tînăr cu dare de mînă... cheltuise și el foarte mulți bani pe cai. MACEDONSKI, O. III 40. S-a dus la țară pe lîngă tată-său, care era negustor cu dare de mînă. CARAGIALE, O. II 243. 2. (Popular) Impozit, bir. Bucatele tot n-au preț, însă ni le-au ridicat pentru dări. SAHIA, N. 118. Înaltă nobilime!... Săracii în lacrimi și nevoi Se zbat ca să-ți plătească la dări și biruri noi. MACEDONSKI, O. I 375. Norodul ușurat-ai de dări? NEGRUZZI, S. II 187. substantiv feminindare
DÁRE, dări, s. f. Acțiunea de a da2. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) Cu dare de mână = înstărit, bogat. ♦ Dare de seamă = raport, referat asupra unei activități, unei gestiuni etc. într-o anumită perioadă; prezentare critică a unei scrieri literare sau științifice, recenzie; relatare (în ziare) a unor fapte, întâmplări etc. Dare la semn = tragere la țintă. Dare în judecată = chemare a unei persoane în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. Dare la lumină = publicare, tipărire. Dare pe față (sau în vileag) = divulgare, demascare. ♦ (În Evul Mediu, la români) Nume generic pentru obligațiile în bani sau în natură; impozit. – V. da2. substantiv feminindare
dare de mână expr. stare materială bună. substantiv feminindaredemână
*dáre de mấnă (bogăție) loc. s. f., g.-d. art. dắrii de mấnă substantiv feminindaredemână
dare-de-seamă f. expunerea unui fapt, analiza unei opere. [Modelat după fr. compte-rendu]. substantiv feminindaredeseamă
!dáre de seámă (raport) loc. s. f., g.-d. art. dắrii de seámă; pl. dắri de seámă substantiv feminindaredeseamă
dîrî V. dîrăsc. verb tranzitivdîrî
dâr'î (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dârắsc, 3 sg. dârắște, imperf. 3 sg. dârá, perf. s. 3 sg. dâr'î, 1 pl. dârấrăm, m.m.c.p. 3 sg. dârấse, 3 pl. dârấseră; conj. prez. 3 să dâráscă; ger. dârấnd; part. dârất verb tranzitivdârî
DÂRÎ́, dârắsc, vb. IV. Tranz. (Popular) A călca (ceva) lăsând dâre. Cine dracul te-a adus... Să-mi calci tu locurile, Să-mi încurci fânețele, Să-mi dârăști livezile, Și să-mi paști ierburile? TEODORESCU, P. P. 627. – Variantă: dârá vb. I (TEODORESCU, P. P. 67) verb tranzitivdârî
DÎRÎ́, dîrăsc, vb. IV. Tranz. (Popular) A călca (ceva) lăsînd dîre. Cine dracul te-a adus... Să-mi calci tu locurile, Să-mi încurci fînețele, Să-mi dîrăști livezile, Și să-mi paști ierburile ? TEODORESCU, P. P. 627. – Variantă: dîrá (TEODORESCU, P. P. 67) vb. I. verb tranzitivdîrî
dîrắsc, a dîrî v. tr. (vsl. drati-deron, a zgîria, după tipu pîrăsc ș.a. O var. a acestuĭ verb e zgîrîi). Munt. Rar. Calc, strivesc, vorbind de flori și ĭarbă: ce florĭ diraște? (Teod. P.P. 67 ȘI 627). verb tranzitivdîrăsc
dârî | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)dârî | dârâre | dârât | dârând | singular | plural | ||
dârând | dârâți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | dârăsc | (să)dârăsc | dâram | dârâi | dârâsem | |
a II-a (tu) | dârăști | (să)dârăști | dârai | dârâși | dârâseși | ||
a III-a (el, ea) | dârăște | (să)dârai | dâra | dârî | dârâse | ||
plural | I (noi) | dârâm | (să)dârâm | dâram | dârârăm | dârâserăm | |
a II-a (voi) | dârâți | (să)dârâți | dârați | dârârăți | dârâserăți | ||
a III-a (ei, ele) | dârăsc | (să)dârască | dârau | dârâră | dârâseră |