dușmăni definitie

dușmán (-ni), s. m. – Inamic, vrăjmaș. – Mr. dusman. Tc. (per.) düșmen (Roesler 591; Miklosich, Türk. Elem., I, 288; Șeineanu, II, 165; Lokotsch 554; Ronzevalle 90), cf. alb., bg., sb. dušman. – Der. dușmancă, s. f. (inamică, vrăjmașă); dușmănesc, adj. (privitor la dușmani; dușmănos); dușmănește, adv. (cu dușmănie, ostil); dușmănos, adj. (ostil); dușmăni, vb. (a fi ostil; a urî; a învrăjbi); dușmănie, s. f. (vrăjmășie); îndușmăni, vb. (a învrăjbi). substantiv masculin și feminindușman

dúșman (est) și dușmán (vest) m. (turc. düšmán, d. pers. düšmen, care vine d. vgr. dνs-menés, „răŭ doritor, dușmănos”; bg. sîrb. dušman). Inamic, vrăjmaș, care luptă contra ta. – Și dujmán (vest.). Fem. (și în est) dușmáncă, pl. e. substantiv masculin și feminindușman

dușmán adj. m., s. m., pl. dușmáni; adj. f. dușmánă, pl. dușmáne substantiv masculin și feminindușman

dușman a. și m. 1. care urăște pe cineva: Veveriță îmi este vechiu dușman NEGR.; 2. cel cu care ne aflăm în răsboiu: împărăția ne-a fost răpit-o dușmanii (!) ISP.; 3. perfid, viclean: Codre, codre, dușman ești, tu voinicii îi amăgești POP.; 4. invidios, pizmaș: când ai bani, trebue s’ai și dușmani PANN; 5. care are ură pentru ceva: dușmanul minciunei. [Turc. DUȘMAN]. substantiv masculin și feminindușman

DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman. substantiv masculin și feminindușman

DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f. 1. Persoană care are atitudine ostilă față de cineva sau ceva, care urăște, care dorește răul cuiva; vrăjmaș. După Dima au venit alți vorbitori, întărind din nou che­mările celor mai dinainte, la unire și la luptă împotriva dușmanilor oamenilor muncitori. GALAN, Z. R. 34. De la cine vrei sprijin ? De la proprietari ? Ei sînt dușmanii noștri cei mai înverșunați. CAMIL PETRESCU, B. 133. Cum a ieșit dușmanul din casă, iedul cel mic se dă iute jos din horn și încuie ușa bine. CREANGĂ, P. 25. ◊ Fig. Naționalismul este cel mai primejdios dușman al uni­tății celor ce muncesc în lupta pentru interesele lor de clasă. REZ. HOT. I 32. ◊ Dușman de clasă = persoană sau grup social care luptă împotriva intereselor clasei muncitoare și a realizărilor ei revoluționare. ◊ (Adjec­tival) Nu-mi fi inimă dușmană Cînd vezi răul lîngă mine. COȘBUC, P. I 237. Deodată... Pe-o creangă ridicată Doi ochi dușmani strălucesc ! ALECSANDRI, P. A. 40. 2. Inamic, adversar în război. Mihai-vodă nu se pri­vește în Ardeal decît ca un guvernator spre a administra țara și a o păzi de năvălirile dușmanilor. BĂLCESCU, O. II 270. ◊ Fig. Eu ? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul... Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este. EMINESCU, O. I 147. ◊ (Cu sens colectiv) Noi, în tinerețele noastre, dam război dușmanului, cînd ne năvălea glia. CAMILAR, N. I 104. Duș­manul e acum pe cîmpul de luptă. CAMIL PETRESCU, T. III 377. ◊ (Adjectival) Coloana din stînga trece între soare și navele dușmane. CAMIL PETRESCU, T. II 175. Arma­tele dușmane s-au întîlnit în zori Precum într-o furtună doi mari și negri nori. ALECSANDRI, O. 152. – Accentuat și: (Mold.) dúșman. substantiv masculin și feminindușman