duruitoáre (rar) (-ru-i-) s. f., g.-d. art. duruitórii; pl. duruitóri substantiv femininduruitoare
DURUITOÁRE, duruitori, s. f. (Mold.) Cascadă. Sub rîpa dreaptă a muntelui, scînteia o pînză de apă în cădere: acolo era o duruitoare. SADOVEANU, F. J. 372. substantiv femininduruitoare
duruitoare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | duruitoare | duruitoarea |
plural | duruitori | duruitorile | |
genitiv-dativ | singular | duruitori | duruitorii |
plural | duruitori | duruitorilor |