dúpcă (-ci), s. f. – (Mold.) Monedă de 50 de bani. – Var. dutcă. Pol. dudek, pl. dutki (CIhac, II, 105). După Conev 78, din bg. dupka, care pare a proveni din rom. După Gáldi, Dict., 176, din mag. dutka, care provine din pol. substantiv feminindupcă
dútcă f., pl. ĭ (pol. dudek, rut. dúdok, gen. dudka, ceh. dud, banĭ, d. germ. deut, ol. duit, lețcaĭe). Mold. (dupcă, ca zapcă față de zatcă). Băncuță, pĭesă de 50 de banĭ. Dobr. Gologan. Trans. Potoroancă, pĭesă de 4 crăițarĭ. substantiv feminindutcă
DÚPCĂ s. f. v. dutcă. substantiv feminindupcă
DÚTCĂ, dutce, s. f. Monedă rusească sau poloneză de mică valoare, care a circulat și în Țările Române; veche monedă românească de argint. [Var.: dúpcă s. f.] – Din ucr. dudok. substantiv feminindutcă
DÚPCĂ s. f. v. dutcă. substantiv feminindupcă
DÚTCĂ, dutce, s. f. (În secolul trecut) Monedă rusească sau poloneză, cu valoare mică și variind după regiuni, care a avut circulație și în țările romîne; (mai tîrziu, Mold., popular) nume dat monedei romînești de argint care valora 50 de centime. Să nu-i jupească toate spatele, ci numai ca de o dutcă de doi grițari. SBIERA, P. 20. – Variantă: dúpcă (SEVASTOS, N. 88) s. f. substantiv feminindutcă
dupcă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | dupcă | dupca |
plural | dupce | dupcele | |
genitiv-dativ | singular | dupce | dupcei |
plural | dupce | dupcelor |