DUCÁT s.n. Ținut care se găsește sub stăpânirea unui duce. // s.m. Veche monedă italiană de aur sau de argint, răspândită și în alte țări din Europa. [Pl. (s.m.) -ați. / < it. ducato, lat.t. ducatus]. substantiv masculinducat
DUCÁT I. s. n. ținut, stat condus de un duce sau de o ducesă. II. s. m. monedă italiană de argint sau de aur, în evul mediu și în alte țări din Europa. (< it. ducato) substantiv masculinducat
2) ducát m. (it. ducato. Cp. cu ban 2). O veche monetă de origine venețiană (din ducatu Venețiĭ) în Apusu Eŭropeĭ care valora: cea de argint 5-6 francĭ, ĭar cea de aur 10-12 francĭ. Era cea maĭ mare monetă de aur în Țara Românească și Moldova. Ducatu de țară (românesc), asemenea cu aspru bizantin, valora 1,3; 1,5 și chear și 2 banĭ vechĭ (Iorga, Negoț., 213). V. galben. substantiv masculinducat
ducát1 (monedă) s. m., pl. ducáți substantiv masculinducat
ducát2 (provincie) s. n., pl. ducáte substantiv masculinducat
DUCÁT, (1) ducate, s. n., (2) ducați, s. m. 1. S. n. Provincie, teritoriu, stat de sub stăpânirea unui duce2 sau unei ducese. 2. S. m. Monedă de aur sau de argint (la origine italiană) care a circulat în mai multe țări din Europa, printre care și Țările Române. – Din it. ducato. substantiv masculinducat
DUCÁT1, ducați, s. m. Nume dat unor monede (de aur sau de argint) care au circulat începînd din secolul al XII-lea în Italia și apoi în alte țări din Europa, iar mai tîrziu (secolele XIV-XVI) și în Țările Romîne. Am luat un ducat de pe masa lui și am început să-l învîrtesc ca pe un titirez. CAMIL PETRESCU, T. II 216. substantiv masculinducat
ducat n. țara unui duce. substantiv neutruducat
DUCÁT2, ducate, s. n. Provincie de sub stăpînirea unui duce. Curînd intrarăm în ducatul de Nassau. NEGRUZZI, S. I 325. substantiv neutruducat
DUCÁT s.n. Ținut care se găsește sub stăpânirea unui duce. // s.m. Veche monedă italiană de aur sau de argint, răspândită și în alte țări din Europa. [Pl. (s.m.) -ați. / < it. ducato, lat.t. ducatus]. substantiv neutruducat
DUCÁT I. s. n. ținut, stat condus de un duce sau de o ducesă. II. s. m. monedă italiană de argint sau de aur, în evul mediu și în alte țări din Europa. (< it. ducato) substantiv neutruducat
1) ducát n., pl. e (lat. ducatus, guvernatoru uneĭ provinciĭ în imperiul roman; it. ducato, ducat). Țara (teritoriu) unuĭ duce: ducatu Făgărașuluĭ. substantiv neutruducat
DUCÁT, (1) ducate, s. n., (2) ducați, s. m. 1. S. n. Provincie, teritoriu, stat de sub stăpânirea unui duce2 sau unei ducese. 2. S. m. Monedă de aur sau de argint (la origine italiană) care a circulat în mai multe țări din Europa, printre care și Țările Române. – Din it. ducato. substantiv neutruducat
Schleswig (Ducatul) n. provincie răpită Danemarcei de Prusia în 1866: 1.388.000 loc. Cap. Schleswig; 27.300 loc. substantiv neutruschleswig
Luxemburg n. (marele ducat de), țărișoară neutră la N.-E. Franței, a cărui suverană e Charlotta de Nassau: 268.000 loc. Cap. Luxemburg: 40.000 loc. substantiv neutruluxemburg
ducat substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | ducat | ducatul |
plural | ducate | ducatele | |
genitiv-dativ | singular | ducat | ducatului |
plural | ducate | ducatelor |
ducat substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | ducat | ducatul |
plural | ducate | ducatele | |
genitiv-dativ | singular | ducat | ducatului |
plural | ducate | ducatelor |