dricuí (-uésc, -ít), vb. – 1. A brăzda, a săpa. – 2. A brăzda, a străbate. Origine necunoscută. După Scriban, în legătură cu ceh. drkoliti „a lovi, a bate”. În Trans. adjectivdricui
dricuí (-uésc, -ít), vb. – 1. A brăzda, a săpa. – 2. A brăzda, a străbate. Origine necunoscută. După Scriban, în legătură cu ceh. drkoliti „a lovi, a bate”. În Trans. verb tranzitivdricui
dricuĭésc v. tr. (cp. cu ceh. drkoliti, a buchisi, a pumni. Bern. 1, 232). Vest. Frămînt, rîm, scurm. Cutreĭer: vaporu dricuĭe valurile (ChN. 1, 114), oștile străine dricuĭaŭ pămîntu Cipruluĭ și Egiptuluĭ (138 și 183), ofițeru de cart dricuĭe puntea (157), valurile se dricuĭe (161). – La Cod. „bătăturesc”. verb tranzitivdricuĭesc
dricuit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | dricuit | dricuitul | dricuită | dricuita |
plural | dricuiți | dricuiții | dricuite | dricuitele | |
genitiv-dativ | singular | dricuit | dricuitului | dricuite | dricuitei |
plural | dricuiți | dricuiților | dricuite | dricuitelor |