DOX(O)-, -DÓX, -DOXÍE elem. „părere, credință”. (< fr. dox/o/-, -doxe, -doxie, cf. gr. doxa) invariabildoxo
dóxă (-xe), s. f. – Prudență, înțelepciune, minte. – Var. doxie, docsă, docsie. Mr. dhoxă. Ngr. δόξα „glorie, considerație” (Tiktin; Gáldi 175). Este destul de popular; se folosește cu forma doftă, s. f. (Munt., reputație). – Der. doxologie, s. f. (te deum), din gr. δοξολογία (sec. XVIII, cf. Gáldi 175); doxastar, s. n. (carte care conține doxologiile), din ngr. δοξασταριον; doxastih, s. n. (motet care însoțește doxologia), din ngr. δοξαστιχόν. substantiv feminindoxă
dóxă f., pl. e (ngr. dóxa, părere. V. doftă, paradox). Fam. Minte, pricepere, glagorie: n’aĭ și tu atîta doxă? substantiv feminindoxă
dóxă (fam.) s. f., g.-d. art. dóxei substantiv feminindoxă
doxă f. fam. minte, pricepere: fără doxă la cap ISP. [Origină necunoscută]. substantiv feminindoxă
DÓXĂ s. f. (Fam.) Minte, pricepere, deșteptăciune. – Din ngr. dóxa. substantiv feminindoxă
DÓXĂ s. f. sg. (Familiar) Minte, pricepere. Te-am luat repede și cu doxă și-ți pare rău că mi-ai mărturisit adevărul. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 301. ◊ Expr. A avea (sau a fi cu) doxă la cap = a fi deștept, priceput. Pentru cine nu-l știe, domnu Arsene îi o făptură de om pe dos; da nu-i așa, că doar are doxă la cap și-i cu tîlc la vorbă. HOGAȘ, M. N. 230. substantiv feminindoxă
a avea doxă expr. a fi inteligent substantiv femininaaveadoxă