doici definitie
- Vezi aici mai multe sinonimedoici
- Vezi aici mai multe rimedoici
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cudo
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cudoi
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuci
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuici
dóică (dóici), s. f. – Dădacă. Sl. (bg. dojkŭ, slov. dojka), cf. pol. dojka „vacă cu lapte”, din sl. doiti „a alăpta” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, Cihac, II, 98). – Der. doici, vb. (a alăpta); doicie, s. f. (timpul în care o femeie este doică). Doică (Banat, Olt., Munt.) circulă în Trans. în forma daică (ALR, 222), din mag. dajka (Gáldi, Dict., 123). Cf. doniță. substantiv feminindoică
dóică s. f., g.-d. art. dóicii; pl. doici substantiv feminindoică
doică f. femeie care alăptează un copil străin. [Slav. DOĬKA (din doĭati, a alăpta)]. substantiv feminindoică
DÓICĂ, doici, s. f. Femeie care alăptează (și îngrijește) copilul altei femei. ♦ Dădacă. – Din bg. dojka. substantiv feminindoică
dóĭcă f., pl. ĭ (bg. doĭka, doĭcă; sîrb. dojka, țîță; pol. dojka, oaie alăptătoare, d. vsl. doiti, a alăpta; ung. dojka, doĭcă. V. doniță). Vest. Mancă, femeĭe care (pentru banĭ) alăptează copilu alteĭa. substantiv feminindoĭcă
DÓICĂ, doici, s. f. Femeie angajată să alăpteze (și să îngrijească) copilul altei femei (care nu poate alăpta singură); (Mold.) mancă. Cucoanele-și dau copiii la doică și pleacă la băi. Lor li-i și rușine să-și crească pruncii. VLAHUȚĂ, O. A. II 97. După ce vei naște, dragă, Mergi vro doică de te bagă. PANN, P. V. III 43. ♦ Dădacă. Doica, iubind foarte pe băiat, îl însoțea mereu la ceasurile de-nvățătură. CARAGIALE, P. 106. substantiv feminindoică
doicì v. a alăpta: ea l-a doicit. verbdoicì
DOICÍ, doicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea meseria de doică. O duse să doicească, Chiar copilul ei să-l crească. PANN, P. V. III 43. verbdoici
doĭcésc v. intr. (d. doĭcă). Vest. A funcționa ca o doĭcă. V. tr. A îngriji un copil după alăptare, a-l dădăcĭ. verbdoĭcesc
Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluidoici
| doici verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a)doici | doicire | doicit | doicind | singular | plural | ||
| doicind | doiciți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | doicesc | (să)doicesc | doiceam | doicii | doicisem | |
| a II-a (tu) | doicești | (să)doicești | doiceai | doiciși | doiciseși | ||
| a III-a (el, ea) | doicește | (să)doiceai | doicea | doici | doicise | ||
| plural | I (noi) | doicim | (să)doicim | doiceam | doicirăm | doiciserăm | |
| a II-a (voi) | doiciți | (să)doiciți | doiceați | doicirăți | doiciserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | doicesc | (să)doicească | doiceau | doiciră | doiciseră | ||