dogar, dogari s. m. (glum.) medic ortoped. substantiv masculindogar
dogár m. (d. doagă). Sud. Butnar, fabricant de butoaĭe. substantiv masculindogar
dogár1 (persoană) s. m., pl. dogári substantiv masculindogar
dogár2 (instrument) s. n., pl. dogáre substantiv masculindogar
dogar m. cel ce face butoaie. [Lat. DOGARIUS]. ║ n. unealta dogarului de crăpat lemnele pentru doage: fiecare meșter are trei dogare de diferite mărimi. substantiv masculindogar
DOGÁR, (1) dogari, s. m., (2) dogare, s. n. 1. S. m. Meșteșugar care confecționează doage sau vase din doage; butnar. 2. S. n. Unealtă cu lama în formă de seceră, folosită pentru făcut doage. – Doagă + suf. -ar. substantiv masculindogar
DOGÁR, dogari, s. m. Meșter care face doage sau vase din doage (butoaie, putini, donițe etc.); butnar. I-am spus și eu că sînt dogar, făcător de butoaie. SAHIA, N. 80. Pe cînd însă dogarii înfundau bolobocul, una din roabele fetei de împărat... le dete pe sub ascuns o copaie de mere. ISPIRESCU, L. 353. substantiv masculindogar
dogări | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)dogări | dogărire | dogărit | dogărind | singular | plural | ||
dogărind | dogăriți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | dogăresc | (să)dogăresc | dogăream | dogării | dogărisem | |
a II-a (tu) | dogărești | (să)dogărești | dogăreai | dogăriși | dogăriseși | ||
a III-a (el, ea) | dogărește | (să)dogăreai | dogărea | dogări | dogărise | ||
plural | I (noi) | dogărim | (să)dogărim | dogăream | dogărirăm | dogăriserăm | |
a II-a (voi) | dogăriți | (să)dogăriți | dogăreați | dogărirăți | dogăriserăți | ||
a III-a (ei, ele) | dogăresc | (să)dogărească | dogăreau | dogăriră | dogăriseră |