divinitate definitie

DIVINITÁTE s.f. 1. Ființă socotită de cei mistici drept creatoare și cârmuitoare a lumii; Dumnezeu, zeu. 2. Esență, natură divină. [Cf. lat. divinitas, fr. divinité]. substantiv feminindivinitate

DIVINITÁTE s. f. 1. ființă socotită drept creatoare și cârmuitoare a lumii; Dumnezeu. ◊ ființe cărora li se atribuie o natură divină. ◊ (pl.) zeii și zeițele păgânismului. 2. esență, natură divină. 3. (fig.) lucru, persoană adorată ca un dumnezeu. (< fr. divinité, lat. divinitas) substantiv feminindivinitate

* divinitáte f. (lat. divínitas, -átis). Calitatea de a fi divin, dumnezeire, zeitate: divinitatea luĭ Hristos. Dumnezeŭ, sfînt: a adora divinitatea. Pl. Zeĭ, zeițe, sfințĭ, sfinte: divinitățĭ păgîneștĭ, creștineștĭ. substantiv feminindivinitate

divinitáte s. f., g.-d. art. divinitắții; pl. divinitắți substantiv feminindivinitate

divinitate f. 1. esență, natură divină; 2. D-zeu însuș: a adora divinitatea; 3. zeu păgân, zeiță păgână. substantiv feminindivinitate

DIVINITÁTE, divinități, s. f. 1. Dumnezeu, zeu. 2. Esență divină; dumnezeire. – Din fr. divinité, lat. divinitas, -atis. substantiv feminindivinitate

DIVINITÁTE, divinități, s. f. (În concepțiile mistico-religioase și în filozofia idealistă) 1. Ființă închi­puită ca posedînd însușiri supranaturale și socotită drept cîrmuitoare a lumii; dumnezeu, zeu. În jalnicul Hades... Hecate – divinitate sumbră – Primește umbră după umbră. BOUREANU, S. P. 4. Din scorburi și din desișuri au fugit șăgalnicele divinități antice. GALACTION, O. I 372. 2. Esență divină, dumnezeire. Un zeu mă face părtașă divinității sale. NEGRUZZI, S. III 55. substantiv feminindivinitate