dispus definitie

DISPÚS, -Ă adj. Aflat într-o stare sufletească potrivită pentru a face un lucru; gata să... ◊ A fi bine dispus = a avea bună dispoziție, a fi vesel; (fig.) a fi ușor amețit de băutură; a fi prost dispus = a fi indispus. [< dispune]. adjectiv dispus

DISPÚS, -Ă adj. aflat într-o stare sufletească potrivită pentru a face un lucru. ♦ a fi bine ~ = a avea bună dispoziție, a fi vesel.; (fig.) a fi ușor amețit de băutură; a fi prost ~ = a fi indispus. (< dispune) adjectiv dispus

* dispús, -ă adj. Gata de, gata să: om dispus la muncă, să muncească, a munci. Vesel, vioĭ: îs bine dispus astăzĭ. adjectiv dispus

dispus a. 1. gata de a lucra; 2. în dispozițiune (bună sau rea): nu-i bine dispus azi. adjectiv dispus

DISPÚS, -Ă, dispuși, -se, adj. Aflat într-o situație sau într-o stare sufletească potrivită pentru a face un lucru; înclinat să..., gata să... ◊ Expr. A fi (bine) dispus = a) a avea bună dispoziție, a fi vesel, mulțumit; b) a fi ușor amețit de băutură. A fi rău (sau prost) dispus = a fi într-o stare sufletească rea. – V. dispune. adjectiv dispus

DISPÚS, -Ă, dispuși, -se, adj. (Adesea construit cu verbul « a fi » și urmat de o completivă) Aflat într-o stare sufletească potrivită pentru a face un lucru, înclinat să..., gata de a... Ca bun camarad, e dispus să facă asta cu toată plăcerea. SADOVEANU, P. M. 114. Mîine... ați fi dispușiprimiți pe cineva la dejun ? CARAGIALE, O. VII 25. Eram dispus să petrec. ALEC­SANDRI, T. 747. ◊ Expr. A fi (bine) dispus = a) a avea bună dispoziție, a fi vesel, mulțumit. Toată ziua am fost bine dispus.Ioana [era] dispusă, cu ochii stră­lucitori, cu un zîmbet batjocoritor. CAMIL PETRESCU, T. I 108; b) fig. a fi amețit de băutură. A fi rău (sau prost) dispus = a fi indispus, a fi fără chef. adjectiv dispus

* dispún, -pús, a -púne v. tr. (lat. dis-pono, -pónere. V. pun, despun). Așez, rînduĭesc: a dispune trupele în semicerc. Prepar, pun la dispozițiune: a dispune o sală pentru bal. Hotărăsc, decid: comandantu a spus ca nimenĭ să nu treacă. Fig. Înveselesc: vestea asta la dispus (saŭ l-a dispus bine). V. intr. Pot face ce vreaŭ cu ceva, am: a dispune de banĭ, de amicĭ. V. refl. Mă prepar, staŭ gata: mă dispun să plec. verb tranzitiv dispun

DISPÚNE vb. III. 1. tr. A hotărî, a decide; a ordona. 2. intr. A avea la dispoziție; a avea posibilitatea de a decide după plac. 3. intr. A învinge într-o competiție sportivă. 4. tr. A așeza, a pune într-o anumită ordine. 5. refl. A căpăta bună dispoziție, a se înveseli. [P.i. dispún, conj. -nă. / după fr. disposer, lat. disponere]. verb tranzitiv dispune

dispúne (dispún, ús), vb.1. A hotărî, a decide. – 2. A avea la dispoziție. – 3. A învinge (în sport). – 4. A aranja. – 5. (Refl.) A se înveseli. Lat. disponere (sec. XIX). Este dublet neol. de la despune.Der. disponibil, adj., din fr.; disponibilitate, s. f., din fr.; disponenda, s. f. (restituire), termen comercial, din lat. disponenda prin intermediul germ.; dispoziți(un)e, s. f., din fr.; indispune, vb. (a indispune); indispoziție, s. f. (stare a celui bolnav); predispune, vb., din fr. verb tranzitiv dispune

DISPÚNE vb. I. tr. 1. a hotărî, a decide; a ordona. 2. a așeza, a aranja într-o anumită ordine. II. intr. 1. a avea la dispoziție; a avea posibilitatea de a decide după plac. 2. a învinge într-o competiție sportivă. III. refl. a căpăta bună dispoziție, a se înveseli. (după fr. disposer, lat. disponere) verb tranzitiv dispune

dispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispún, 2 sg. dispúi, 1 pl. dispúnem; conj. prez. 3 să dispúnă; ger. dispunấnd; part. dispús verb tranzitiv dispune

dispune v. 1. a pune într´o ordine oarecare: a dispune trupele; 2. a prepara la sau pentru ceva: a dispune o sală pentru bal; 3. a face ce vrea, a întrebuința după plac: a dispune de averea sa; 4. a lua dispozițiuni, a ordona: legea dispune numai pentru viitor. verb tranzitiv dispune

DISPÚNE, dispún, vb. III. 1. Tranz. A hotărî, a decide; a ordona. 2. Intranz. A avea la dispoziție, a avea posibilitatea de a utiliza ceva sau pe cineva după propria dorință. 3. Intranz. A ieși învingător într-o competiție sportivă, într-un meci; a învinge. 4. Tranz. A așeza într-o anumită ordine; a aranja. 5. Refl. A căpăta o bună dispoziție, a deveni vesel; a se înveseli. – Din fr. disposer, lat. disponere (după pune). verb tranzitiv dispune

DISPÚNE, dispún, vb. III. 1. Tranz. A hotărî, a decide; a ordona. (Absol.) Imediat ce va putea dispune singură, va lichida [moșia] Babaroaga. REBREANU, R. I 259. 2. Intranz. (De obicei urmat de determinări intro­duse prin prep. « de ») A avea la dispoziție, a avea posi­bilitatea de a utiliza după bunul plac. Azi minerii dispun de școli de calificare, biblioteci, cluburi, tot mai multe locu­ințe spațioase și luminoase, dispensare, magazine de stat pentru aprovizionarea cu alimente și produse industriale. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 27, 1/1. Unde și cum s-a petrecut lucrul? Rogu-te comunică-mi toate amănuntele de care poți dispune. CARAGIALE, O. VII 143. 3.. Intranz. (Franțuzism) A ieși învingător într-o întîlnire sportivă. Echipa locală a dispus de adversara ei. 4. Tranz. A așeza într-o anumită ordine, a aranja. Zările sînt umede, viorii, și aburi ușor se înalță, dezvelind orizontul dispus in coline. ANGHEL, PR. 173. Copii veseli... a­leargă, sub piciorușele lor sună prundul de pe aleile dispuse în amfiteatru. VLAHUȚĂ, O. A. III 33. Alte două strofe, dispuse într-același chip, împlinesc partea curat vînătorească și, negreșit, cea mai interesantă a baladei. ODOBESCU, S. III 89. 5. Refl. A căpăta bună dispoziție, a se înveseli. verb tranzitiv dispune

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului dispus

dispus   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dispus dispusul dispu dispusa
plural dispuși dispușii dispuse dispusele
genitiv-dativ singular dispus dispusului dispuse dispusei
plural dispuși dispușilor dispuse dispuselor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z