discernământ definitie

credit rapid online ifn

DISCERNĂMẤNT s.n. Facultatea de a judeca, de a raționa, de a discerne, de a gândi; judecată, rațiune. [Pl. -turi, -minte. / cf. fr. discernement, it. discernimento]. substantiv neutrudiscernământ

DISCERNĂMẤNT s. n. facultatea de a discerne; judecată, rațiune. (< fr. discernement) substantiv neutrudiscernământ

credit rapid online ifn

* discernamént n., pl. e (fr. discernement). Facultatea de a discerne. – Forma corectă rom. ar fi discerniment, ca it. discernimento, că vine de la un vb. îld. (Cp. cu compartiment față de apartament). Forma discernămînt e un barb. substantiv neutrudiscernament

!discernămấnt s. n. substantiv neutrudiscernământ

discernemânt n. facultatea de a judeca lucrurile. substantiv neutrudiscernemânt

DISCERNĂMẤNT s. n. Facultatea de a discerne. – Din fr. discernement. substantiv neutrudiscernământ

DISCERNĂMÎ́NT s. n. Facultatea de a discerne, de a pătrunde, de a judeca și a aprecia lucrurile la justa lor valoare. V. alegere, selecționare. O ființă... capabilă de discernămînt, curajoasă. CAMIL PETRESCU, T. II 305. Ar rezulta că Asachi e un novator exagerat, că vrea să introducă cît mai multă cultură apuseană cu pu­tință fără nici un discernămînt. IBRĂILEANU, SP, CR. 45. substantiv neutrudiscernămînt

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluidiscernământ

discernământ   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular discernământ discernământul
plural discernăminte discernământurile
genitiv-dativ singular discernământ discernământului
plural discernământuri discernămintelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z