dilire definitie

DILÍ, dilésc, vb. IV. (Arg.) 3. Refl. A înnebuni. verb tranzitivdili

dili, dilesc I v. t. 1. a năuci în bătaie. 2. (intl.) a da; a transmite (marfă de contrabandă). II v. r. a înnebuni, a se țicni. verb tranzitivdili

dilí, dilesc, vb. tranz. – A lovi, a bate: „Soarele-l ardea, / Ploaia îl dilea, / Grâu' gazdii bine se cocea” (Bilțiu 1996: 380). – Posibil în relație cu țig. da-, part. dilo „a da” (Graur cf. DER). verb tranzitivdili

DILÍ, dilésc, vb. IV. (Arg.) 1. Tranz. A lovi, a bate. 2. Tranz. A fura, a șterpeli. (etim. neclară; prob. din gr. δηλέομαι (= a lovi), prin interm. țig.; se poate de asemenea pune în leg. cu țig. da-, part. dilo (= a da) (Graur, Juilland); provine, cu prob. mai mare, din sl. dĕliti (= a împărți, a distribui) (cf. deli); accepția 2. se justifică fără nici o îndoială din expresia a da o lovitură; der. dileală) verb tranzitivdili

*dilí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se diléște, imperf. 3 sg. se dileá; conj. prez. 3 să se dileáscă verb tranzitivdili

DILÍ, dilesc, vb. IV. refl. (Fam.) A înnebuni. – Din țig. da- (part. dilo). verb tranzitivdili

a se dili pe zvast expr. (intl.) a se uita la mâna hoțului, a observa că este furat. verb tranzitivasedilipezvast

fă-te că te dilești! expr. (intl.) cazi! verb tranzitivfătecătedilești