DICHÍS, dichisuri, s. n. (Pop. și fam.) 1. (La pl.; adesea fig.) Obiecte mărunte, piese, accesorii (lipsite de importanță) care completează un sistem și ajută la buna lui funcționare. ◊ Loc. adv. Cu dichis (sau cu tot dichisul) = cu toate cele necesare, fără să lipsească nimic; cu grijă, ordonat. 2. Podoabă, găteală, ornament. – Din dichisi (derivat regresiv). substantiv neutrudichis
dichís n., pl. urĭ și e (d. dichisesc). Vechĭ. Unealtă. Azĭ. Orînduĭală, rost, tot ce trebuĭe: ne-a dat dulceață, cafea și țigări cu tot dichisu. Artă, meșteșug, pricepere: a lucra cu dichis. Pl. Obiecte, unelte: zidaru cu dichisurile luĭ. Accesoriĭ, anexe, dependențe, heĭurĭ: casa cu dichisurile eĭ (șopronu, becĭu, garaju), calu cu dichisurile luĭ (șaŭa ș.a.). substantiv neutrudichis
dichís (pop., fam.) s. n., pl. dichísuri substantiv neutrudichis
dichis n. 1. bună rândueală, rost: dichisul casei; 2. pl. cele trebuincioase, scule: unelte și dichisuri pentru muncă și pentru casă ISP.; 3. pl. găteli femeiești; 4. dresuri, mirodenii de bucate. [Abstras din dichisì]. substantiv neutrudichis
DICHÍS, dichisuri, s. n. (Pop. și fam.) 1. (La pl.; adesea fig.) Obiecte mărunte, piese, accesorii (de mică importanță) care completează un sistem și ajută la buna lui funcționare. ◊ Loc. adv. Cu dichis (sau cu tot dichisul) = cu toate cele necesare, fără să lipsească nimic; cu grijă, ordonat. 2. Podoabă, găteală, ornament. – Din dichisi (derivat regresiv). substantiv neutrudichis
DICHÍS, dichisuri, s. n. (Mai ales la pl.) 1. Obiecte mărunte, piese, accesorii (uneori lipsite de importanță) care completează un sistem și ajută la buna lui funcționare. Nu mă pricep la mașinile lor... nu știu toate dichisurile cum vin. CAMIL PETRESCU, U. N. 62. Avea un miros plăcut de pelin și de iarbă-mare, dichisuri de ale coanii Frosi, presărate în fundul lăzii cu rufe. BASSARABESCU, V. 45. ◊ Fig. Cheful cu toate dichisurile ce i le dădea vinul vechi și negru... începea din minutul acela. HOGAȘ, DR. II 107. ◊ Loc. adv. Cu dichis (sau cu tot dichisul) = cu toate cele necesare (reprezentînd uneori accesorii neesențiale), fără să lipsească nimic; cu grijă, ordonat. Colaci, străchini, linguri de lemn, năstrape și un fedeleș cu vin de mere stau cu dichis pe masă. GALACTION, O. I 672. La vreo cîteva zile, casele erau și dereticate cu tot dichisul. CARAGIALE, O. III 29. ◊ Fig. Știa atîtea istorii și el le spunea cu dichisul lor. VLAHUȚĂ, O. A. III 69. 2. Obiect de uz casnic, lucru de-al casei (mobilier etc.). Ceva țoale ori vrun dichis în casa lui, tufă ! ISPIRESCU, L. 207. 3. Podoabă, găteală, ornament. Avea un «vino-ncoace » căruia nu era chip să te împotrivești și dichisurile toate și tabieturile și ocheadele. M. I. CARAGIALE, C. 120. substantiv neutrudichis
dichis substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | dichis | dichisul |
plural | dichisuri | dichisurile | |
genitiv-dativ | singular | dichis | dichisului |
plural | dichisuri | dichisurilor |