DIACRÓNIC, -Ă adj. (op. sincronic) În evoluție, evolutiv, istoric. [< fr. diachronique, cf. gr. dia – prin, peste, chronos – timp]. adjectivdiacronic
diacrónic (di-a-cro-) adj. m., pl. diacrónici; f. diacrónică, pl. diacrónice adjectivdiacronic
DIACRÓNIC, -Ă, diacronici, -ce, adj. (Despre metode de studiu, puncte de vedere etc.) Care privește, expune, interpretează fenomenele evolutiv, istoric. [Pr.: di-a-] – Din fr. diachronique. adjectivdiacronic
DIACRÓNIC, -Ă, diacronici, -e, adj. (Despre o metodă de studiu sau un punct de vedere; în opoziție cu sincronic) Evolutiv, istoric. – Pronunțat: di-a-. adjectivdiacronic
diacronic adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | diacronic | diacronicul | diacronică | diacronica |
plural | diacronici | diacronicii | diacronice | diacronicele | |
genitiv-dativ | singular | diacronic | diacronicului | diacronice | diacronicei |
plural | diacronici | diacronicilor | diacronice | diacronicelor |