deznodământ definitie

DEZNODĂMÂNT s.n. Sfârșit; dezlegare, soluție. ♦ Parte finală care soluționează intriga unei acțiuni dramatice, a unei narațiuni. [< deznoda, după fr. dénouement]. substantiv neutrudeznodământ

DEZNODĂMÂ'NT s. n. felul cum se rezolvă o situație, un conflict etc.; soluție. ◊ parte finală care soluționează intriga unei acțiuni dramatice, a unei narațiuni. (după fr. dénouement) substantiv neutrudeznodământ

deznodămî́nt n., pl. inte. Deznodarea, descurcarea, terminarea (uneĭ afacerĭ, uneĭ drame ș.a.): deznodămîntu afaceriĭ a fost pedepsirea vinovaților. substantiv neutrudeznodămînt

deznodămấnt s. n., pl. deznodămínte substantiv neutrudeznodământ

desnodământ n. modul de a desnoda, de a pune capăt unei intrigi, unei acțiuni dramatice. substantiv neutrudesnodământ

DEZNODĂMẤNT, deznodăminte, s. n. Felul cum ia sfârșit, cum se rezolvă o situație, o încurcătură, un conflict etc. ♦ Spec. Parte finală a unei compoziții epice sau dramatice, care aduce soluția intrigii. – Deznoda + suf. -ământ (după fr. dénouement). substantiv neutrudeznodământ

DEZNODĂMÎ́NT, deznodăminte, s. n. Ceea ce consti­tuie un sfîrșit, aducînd soluționarea unei situații în­curcate; sfîrșit, dezlegare, soluție; (în special) parte finală care aduce o soluție situației complicate înfățișate într-o narațiune sau în intriga unei acțiuni dramatice. Nu văd de loc un deznodămînt acestei povești [de dragoste]. SADOVEANU, Z. C. 294. În clipa în care... [Hamlet] ajunge la certitudinea vinovăției unchiului său, drama în conștiință s-a încheiat și începe deznodămîntul. CAMIL PETRESCU, T. III 506. substantiv neutrudeznodămînt