*dezlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlocuiésc, imperf. 3 sg. dezlocuiá; conj. prez. 3 să dezlocuiáscă verb tranzitivdezlocui
DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul său din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Pref. dez- + [în]locui. verb tranzitivdezlocui
dezlocuire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | dezlocuire | dezlocuirea |
plural | dezlocuiri | dezlocuirile | |
genitiv-dativ | singular | dezlocuiri | dezlocuirii |
plural | dezlocuiri | dezlocuirilor |