DEZABUZÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A-și recunoaște greșeala, a reveni asupra unei false opinii. ♦ A dezamăgi. ♦ A-i arăta cuiva că se înșeală. [Var. desabuza vb. I. / < fr. désabuser]. verb tranzitivdezabuza
DEZABUZÁ vb. tr., refl. a face să devină, a deveni blazat. (< fr. désabuser) verb tranzitivdezabuza
DEZABUZÁ, dezabuzez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni blazat, dezamăgit. – Din fr. désabuser. verb tranzitivdezabuza
dezabuza verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)dezabuza | dezabuzare | dezabuzat | dezabuzând | singular | plural | ||
dezabuzând | dezabuzați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | dezabuzez | (să)dezabuzez | dezabuzam | dezabuzai | dezabuzasem | |
a II-a (tu) | dezabuzezi | (să)dezabuzezi | dezabuzai | dezabuzași | dezabuzaseși | ||
a III-a (el, ea) | dezabuzează | (să)dezabuzai | dezabuza | dezabuză | dezabuzase | ||
plural | I (noi) | dezabuzăm | (să)dezabuzăm | dezabuzam | dezabuzarăm | dezabuzaserăm | |
a II-a (voi) | dezabuzați | (să)dezabuzați | dezabuzați | dezabuzarăți | dezabuzaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | dezabuzează | (să)dezabuzeze | dezabuzau | dezabuzară | dezabuzaseră |