desfrî́ŭ n., pl. urĭ (f. frîŭ). Desfrînare, destrăbălare. Exces. substantiv neutrudesfrîŭ
desfrâu n. 1. lipsă de frâu; 2. fig. exces: desfrâu de colori. substantiv neutrudesfrâu
DESFRẤU, desfrâuri, s. n. Purtare, atitudine desfrânată, corupție, depravare; imoralitate. – Pref. des- + frâu. substantiv neutrudesfrâu
DESFRÎ́U, (rar) desfrîuri, s. n. Purtare desfrînată, necumpătare, corupție, destrăbălare, imoralitate, depravare. Această societate capitalistă... își trage luxul și desfrîul tocmai din nedreptate. CAMIL PETRESCU, t. i 328. Jap trăia în casa luxului și a desfrîului. GALACTION, O. I 303. substantiv neutrudesfrîu
desfrâu | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | desfrâu | desfrâul |
plural | desfrâuri | desfrâurile | |
genitiv-dativ | singular | desfrâu | desfrâului |
plural | desfrâuri | desfrâurilor |