descúlț adj. m., pl. descúlți; f. descúlță, pl. descúlțe adjectivdesculț
desculț a. cu picioarele goale. [Lat. *DISCULCEUS (= DISCALCEATUS). ║ n. căderea unghiilor (la vite). adjectivdesculț
descúlț, -ă adj. (lat. discúlceus îld. disculceatus și discalceatus, descălțat). Descălțat, cu picĭoarele goale. Un desculț, un plebeŭ, un proletar. adjectivdesculț
DESCÚLȚ, -Ă, desculți, -e, adj. Cu picioarele goale; descălțat. ♦ Fig. (Substantivat) Om sărac. – Lat. *disculceus (= disculceatus). adjectivdesculț
DESCÚLȚ, -Ă, desculți, -e, adj. Fără încălțăminte, cu picioarele goale, descălțat. Bine, măi Onufrie... văd că ești desculț. CAMILAR, TEM. 33. Am umblat desculță și flămîndă. SADOVEANU, P. M. 67. Pornește desculță prin rouă, de culege o poală de somnoroasă. CREANGĂ, O. A. 234. Cu un picior încălțat și cu unul desculț. ȘEZ. II 196. ◊ (Substantivat) Toți lăcuitorii, pînă și cel mai sărac, sînt îmbrăcați curat; cîrpit sau desculț, nu să vede. GOLESCU, Î. 145. ♦ (Substantivat) Om sărac. Desculții aprind focul pe lîngă care. STANCU, D. 376. adjectivdesculț
DESCULȚÁ, descúlț, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) descălța. – Lat. *disculciare sau din rom. desculț. verb tranzitivdesculța
DESCULȚÁ, descúlț, vb. I. Refl. (Regional) A-și scoate încălțămintea; a se descălța. De dragul tău să mă desculț? Ei, iacă ! COȘBUC, P. I 170. Dete de un vad, pre unde i să păru că ar putea trece. Deci să desculță... și plecă prin Dunăre. RETEGANUL, P. III 5. Părăuț cu apă rece, Desculța-m-oi și te-oi trece. Desculța-m-oi de-un picior Și te-oi trece cu mult dor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 141. ◊ Tranz. Îl desculță de cizme. verb tranzitivdesculța
desculț | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | desculț | desculțul | desculță | desculța |
plural | desculți | desculții | desculțe | desculțele | |
genitiv-dativ | singular | desculț | desculțului | desculțe | desculței |
plural | desculți | desculților | desculțe | desculțelor |